8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiBărbați din Dolj, reținuti în Mehedinți pentru tâlhărie calificată

Bărbați din Dolj, reținuti în Mehedinți pentru tâlhărie calificată

Trei bărbați din județul Dolj sunt cercetați de polițiștii mehedințeni pentru tâlhărie calificată. Unul dintre suspecți a fost depistat și reținut de polițiști în timp ce încerca să părăsească țara. Doi dintre ei au fost introduși în arest pentru 24 de ore, informează IPJ Mehedinți. 

La data de 3 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au identificat trei bărbați de 18, 26 respectiv 28 ani, din județul Dolj, suspectați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Unul dintre suspecți a fost depistat de polițiști în timp ce încerca să părăsească țara, prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlag, mai spun polițiștii. 

Din cercetări a reieșit faptul că, aceștia, în noaptea de 26 august 2018, au smuls un lănțișor de la gâtul unei femei de 27 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce se deplasa pe bulevardul Tudor Vladimirescu, prejudiciul estimat la valoarea de 3.100 lei fiind recuperat integral.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au reținut pentru 24 de ore, în baza unei ordonanțe de reținere, doi dintre suspecți, cercetați pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie calificată, anunță IPJ Mehedinți.

Suspecții au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mehedinți, iar astăzi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu propunerea de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS