(Video) Mehedinţi: Doi români şi un sârb, prinşi cu 23.000 de pachete de ţigări deţinute ilegal



Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T., împreună cu lucrători C.S.O. Craiova şi beneficiind de sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale, au descoperit într-o autoutilitară oprită în trafic, 23.000 de pachete cu ţigări.

Miercuri, 17 aprilie, la ora 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și Infracţionalităţii Transfrontaliere și Compartimentului Sprijin Operativ – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți și cu sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale, au organizat și desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Astfel, au fost oprite în trafic, pe raza localităţii Slatina, două autovehicule, un autoturism şi o autoutilitară, în care se aflau trei bărbaţi, doi cetăţeni români şi un cetăţean sârb.

În urma controlului efectuat asupra mijloacelor de transport, a fost descoperită, în compartimentul marfă, într-un spaţiu special amenajat în pereţi dublii, cantitatea de 23.000 pachete cu ţigări, diferite mărci, fără marcaje fiscale sau marcate necorespunzător.


Ţigările, în valoare totală de 276.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă și constituirea unui grup infracțional organizat. Totodată, cele două autoturisme, în valoare totală de 28.000 de lei, au fost indisponibilizate la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, cercetările continuă, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T., în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.


Comenteaza acum

Alte stiri

24 mai 2019

Mehedinţi: Ordin de protecție emis de polițiști

Poliția orașului Strehaia a fost sesizată, ieri, prin SNUAU 112 de către o femeie de 60 ani, din com. Stîngăceaua, jud. Mehedinți, cu privire la faptul că fiica sa, de 40 ani, a fost agresată de soțul acesteia. La fața

Sumarul ediției de sâmbătă, 25 mai 2019

Actualitate

» Alegeri europarlamentare. Câți bani au cheltuit partidele pentru publicitatea pe Facebook
» Românii din Diaspora se solidarizează, înaintea alegerilor: Șoferi voluntari vor să-i ajute pe cei care nu au cum să ajungă la secția de votare
» Numărul total de alegători așteptați duminică la vot este de 18.968.840 de persoane
» Iranul amenință din nou SUA. Oficial militar: “Putem scufunda navele de război americane”
» Cum și-au scos unii primari comunele din noroaie, cu fonduri europene
» Dambovita: DN 72 Târgovişte-Ploieşti, blocat dupa ce o cisterna s-a rasturnat
» Vaslui: O ambulanta s-a impotmolit in noroi. Pacientul a decedat
» Dolj: Scandal cu iz electoral la Secu
» Directia pentru Evidenta Persoanelor Craiova elibereaza sambata si duminica acte de identitate
» Vulcanul Agung din Indonezia a erupt din nou. Mai multe zboruri, anulate
» Cartoful dulce câştigă teren în patria lubenitelor de la Dăbuleni
» După şapte ani de lucrări: Ştrand nefuncţional, deşi a fost inaugurat inainte de europarlamentare
» Bugetul alocat Programului Rabla pentru electrocasnice, epuizat in prima zi. Au “topit” 40 de milioane de lei
» Situaţie paradoxală într-un spital din România: Secţie de terapie intensivă, nefolosită de cinci ani, deşi a fost complet modernizată
» ALERTĂ ANM: Ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Care sunt zonele afectate
» Statele Unite: Un judecator blocheaza finantarea pentru zidul lui Trump
» DNA: 59 de inculpati au fost condamnati in aprilie pentru coruptie
» Cum poti vota la alegerile europarlamentare si la Referendum
» Europarlamentare 2019: Sambata sunt alegeri in Malta, Letonia si Slovacia

Dolj

» Craiova: Absolvenţi de acum 60 de ani, în băncile de la Colegiul “Carol I”
» Arie nouă de lucru la Urgenţa SJU Craiova
» Craiova: Strada Arieş se închide pentru reparaţii, timp de trei nopţi
» Craiova: Se închid mai multe străzi, duminică seara, pentru preluarea buletinelor de vot
» Nu călca iarba, plimbă pisica în lesă – reguli în parcurile Craiovei
» Dotări care salvează vieţi la Spitalul „Filantropia“ (Galerie Foto)
» Ghinion. Nu au început lucrările la drumul expres, ci la drumul tehnologic

Top