Acasă Local Mehedinţi Mehedinţi: Le-a prezentat polițiștilor permisul pe care anterior îl declarase pierdut

Mehedinţi: Le-a prezentat polițiștilor permisul pe care anterior îl declarase pierdut

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, au oprit marţi, 9 aprilie, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 21 din comuna Malovăț, județul Mehedinți.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, tânărul figurează în baza de date cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, suspendat, iar la momentul depistării, acesta a prezentat polițiștilor permisul de conducere. Extinzând verificările, s-a mai stabilit că bărbatul s-a deplasat anterior la ghișeul Serviciului Rutier Mehedinți, unde a declarat în fals că permisul de conducere este pierdut, declarația fiind făcută în scopul de a folosi permisul de conducere în alte state.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version