10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: Tineri depistați în trafic, la volan, fără permis și cu substanțe interzise asupra lor

Mehedinţi: Tineri depistați în trafic, la volan, fără permis și cu substanțe interzise asupra lor

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din Drobeta Turnu Severin au depistat, ieri, o tânără de 21 ani, din municipiu, în timp ce conducea un autovehicul pe bulevardul Tudor Vladimirescu, având dreptul de a conduce suspendat din data de 09.03.2019.
Cu ocazia controlului, în autoturism au fost identificați, în calitate de pasageri, 4 tineri cu vârste cuprinse între 22 și 25 ani, toți din municipiul Drobeta Turnu Severin.
De asemenea, sub scaunul din partea dreaptă a șoferului, polițiștii au găsit două pliculețe ce conțineau fragmente de urme vegetale, de culoare verde-oliv cu miros înțepător, precum si un recipient din plastic în care se aflau un număr de 20 comprimate de culoare gri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunilor privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS