17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: 7,67% - rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM la sfârşitul lunii decembrie 2018

Mehedinţi: 7,67% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM la sfârşitul lunii decembrie 2018

La sfârșitul lunii decembrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți erau înregistrați 7.996 șomeri (din care 3.406 femei), rata șomajului fiind de 7,67%.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 7,72%, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,05 pp.
Din totalul de 7.996 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Mehedinți, 1.337 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 6.659 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 6.525 șomeri provin din mediul rural și 1.471 din mediul urban.

Șomerii cu studii gimnaziale (3.870) au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Mehedinți (48.4%), urmati de cei cu studii primare (1.722, 21.54%), studii liceale (1.295, 16.2%), studii profesionale (936, 11.71%), studii superioare (111, 1.39 %) si studii postliceale (62, 0.78%).
Structura șomerilor pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare (functie de nivelul de instruire), se prezintă astfel: 4.795 persoane foarte greu ocupabile, 3.077 greu ocupabile, 69 mediu ocupabile, iar 55 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS