Acasă Local Mehedinţi Mehedinţi: La volan fără permis de conducere

Mehedinţi: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Vînju Mare, împreună cu effective de jandarmi din cadrul I.J.J. Mehedinți au depistat, aseară, un bărbat de 30 ani, din comuna Pădina, jud. Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 563 A, pe raza localității Slașoma, jud. Mehedinți.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana depistată, nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule, iar ca urmare a testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0.07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version