Mehedinţi: Reţinut după ce a recidivat. Bărbatul a fost prins conducând fără permis



Polițiștii din Strehaia au depistat, ieri, un bărbat de 56 ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din localitate, având dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că bărbatul este cercetat pentru comiterea altor infracțiuni la regimul circulației rutiere, fapt pentru care s-a dispus măsura preventivă de reținere pentru 24 de ore a acestuia.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 22 mai 2019

Actualitate

» Dăncilă, după ce Dragnea a amenințat-o cu o analiză a activității după alegeri: ”Nu îmi este teamă”
» CCR a amânat dezbaterile pe Codurile penale pentru 28 mai
» Se împlinesc 62 de ani de la moartea celui mai important poet simbolist român
» Nouă atenţionare de vreme severă
» Decizie istorică în UE: Anul în care vor fi interzise complet farfuriile, tacâmurile şi paiele din plastic
» Vremea continuă să fie instabilă în toată ţara
» Curtea Constituţională dezbate astăzi sesizările Opoziţiei privind modificarea codurilor penale

Publireportaj

» Comunicat de presă privind încheierea proiectului cu titlul “Dezvoltarea activităţii firmei JADEX TRADING SRL prin achiziţia de utilaje şi echipamente”
» Comunicat de presă ,,Creşterea competitivităţii econimice a S.C. Ra Trade Construct S.R.L. prin achiziţionarea de utilaje performante”
» Sărbătoarea tradiţiei şi a bucuriei în comuna Călăraşi (VIDEO, GALERIE FOTO)
» PSD miroase pericolul de la urne și declanșează operațiunea „Boicotul“
» VOTAȚI LIBER! Scrisoare către doljeni

Dolj

» Dolj: Prinşi la volan fără permis de conducere
» Executorul Drăgoi, dat în urmărire internaţională
» Titlu de excelenţă pentru 12 licee tehnologice din Dolj
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» 3,77% – rata şomajului în Gorj
» Comisie de analiză pentru redeschiderea Transalpinei

Mehedinţi

» UPDATE USR: Președintele filialei Mehedinți a fost atacat și desfigurat în timp ce împărțea pliante electorale

Sport

» Unde pot fi urmărite meciurile Simonei Halep de la Roland Garros 2019
» Fotbalist român condamnat pentru o bătaie într-un club din Italia
» Defensiva Universităţii Craiova, în cifre

Bani & Afaceri

» Val de radieri de firme în Oltenia

Sanatate

» Care sunt bolile pe care le putem preveni prin vaccin

Educatie

» Evaluare Națională 2019, clasa a VI-a. Elevii susțin miercuri proba de limbă şi comunicare
» Generatoare cu lămâi, expuse de studenţi la Craiova (Galerie Foto)

Magazin

» (VIDEO) Japonia: Noua zonă tematică, numită Fantasy Springs, va fi construită la Disneyland
» Reţeta zilei: Pui în crustă de parmeza
» Trucuri pentru a păstra alimentele proaspete mai mult timp
» Horoscop
» Bancul zilei

Top