Acasă Local Mehedinţi Pompierii mehedinţeni au salvat un căţel căzut într-o fântână secată

Pompierii mehedinţeni au salvat un căţel căzut într-o fântână secată

Pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui câine căzut într-o fântână secată, în localitatea Greci. La locul indicat, a fost mobilizat un echipaj de pompieri din cadrul Stației Strehaia, care constatând că diametrul fantânii nu le permitea coborârea în siguranță – cu aparatul de respirat și tubul de oxigen, adâncimea fiind de circa 15 m, a solicitat ajutorul unui echipaj de alpiniști de intervenție din cadrul Detașamentului Dr. Tr. Severin. Ajuns, de urgență, la locul evenimentului, echipajul, specializat în salvări din medii ostile vieții, cu ajutorul unui sistem de aducțiune cu aer comprimat, tip SADAC, a pătruns rapid în interiorul fântânii, reușind să aducă animalul la suprafață, în siguranță.
Sistemul permite salvatorului pătrunderea în medii ostile doar cu masca de oxigen, respirația fiind posibilă la distanță față de buteliile cu aer respirabil comprimat, prin intermediul unui furtun. Acestă tehnologie oferă o mai mare mobilitate, intervenția fiind mai rapidă.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version