Acasă Local Mehedinţi Mehedinţi: Prins băut la volan

Mehedinţi: Prins băut la volan

Polițiștii Biroului Ordine Publică din Drobeta Turnu Severin au depistat, azi noapte, un tânăr de 20 ani din comuna Gogoșu, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crișan din municipiu, având o concentrație alcoolica de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Secția UPU a Spitalului Județean Drobeta Turnu-Severin unde a refuzat prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul Penal.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version