Acasă Local Mehedinţi Mehedinţi: Percheziţii la traficanţi de ţigări

Mehedinţi: Percheziţii la traficanţi de ţigări

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale în colaborare cu Biroul de Ordine Publică și Biroului Rutier și cu sprijinul a două grupe de jandarmi din cadrul I.J.J. Mehedinți au organizat, ieri, o acţiune pe linia prevenirii infracţiunilor de furt din locuințe și societăti comerciale, precum și pentru identificarea de produse accizabile deținute fără drept, ocazie cu care au fost legitimate 26 persoane, au fost puse în executare 4 mandate de aducere, a fost constatată o infracțiune, fiind efectuate două percheziții domiciliare pe raza municipiului.

Cu ocazia activităților organizate, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri despre care exista suspiciunea că provin din comiterea de infracțiuni (portofele, telefoane mobile, ceasuri, un frigider, etc), un dispozitiv cu șocuri electrice, cantitatea de 5.440 țigarete diferite marci precum și suma de 560 de lei.
De asemenea, ca urmare a mandatelor de aducere puse în aplicare au fost conduse la sediul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, 4 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, care se sustrăgeau cercetărilor.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version