Acasă Local Mehedinţi Acţiune preventivă a poliţiştilor la Școala Gimnazială nr. 15 din Drobeta Turnu-Severin

Acţiune preventivă a poliţiştilor la Școala Gimnazială nr. 15 din Drobeta Turnu-Severin

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu un polițist de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat o acțiune preventivă în cadrul programului național „PREVENTIN”, la Școala Gimnazială nr. 15 din Drobeta Turnu-Severin, între orele 13.00-14.00.

Acțiunea a avut drept scop creșterea gradului de conștientizare (informare) a copiilor și tinerilor (elevi) din județul Mehedinți cu privire la riscurile comportamentelor deviante și delincvente asupra dezvoltării personale și vieții ulterioare ca tineri și adulți.
Au avut loc discuţii interactive cu elevii unității de învățământ pe următoarele subiecte: problematica consumului de alcool, tutun şi a drogurilor ilegale, prezentarea drogurilor, dependenţă şi semne de consum, prevederi legislative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, prevenirea traficului de persoane, siguranța pe internet, servicii specializate de consiliere şi asistenţă.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version