Acasă Local Mehedinţi Mehedinţi: Pensionarii aşteaptă cu lunile să intre în posesia deciziei de pensionare

Mehedinţi: Pensionarii aşteaptă cu lunile să intre în posesia deciziei de pensionare

Sute de oameni din Mehedinţi sunt nemulţumiţi de faptul că aşteaptă cu lunile până să intre în posesia deciziei de pensionare sau de recalculare a pensiei, potrivit stiri.tvr.ro.
Sunt situaţii în care pensionarii nu şi-au primit drepturile nici după un an, timp în care trebuie să se întreţină cum pot. Oamenii spun că,  deşi au fost de nenumărate ori în audienţă la conducerea Casei de Pensii, au avut parte doar de promisiuni, pentru că nu au primit deciziile de pensionare sau pe cele de recalculare a pensiilor.
Sunt pensionari nemulţumiţi şi de faptul că nu au primit bilete de tratament, deşi solicitările lor au fost pentru staţiuni modeste. Directorul Casei de Pensii a refuzat să dea declaraţii în faţa camerei, însă a transmis că întârzierile sunt cauzate de lipsa de personal.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version