Acasă Local Mehedinţi Mehedinţi: Cercetat pentru furt dintr-un magazin

Mehedinţi: Cercetat pentru furt dintr-un magazin

Polițiștii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin efectuează cercetări față de un tânăr în vârstă de 23 ani care, ar fi sustras băuturi alcoolice dintr-o societate comercială din municipiu.
În urma activităţilor efectuate, la data de 21.03.2017, polițiștii Biroului Investigaţii Criminale au identificat un tânăr în vârstă de 23 ani, din comuna Pristol, judeţul Mehedinţi, bănuit că ar fi sustras băuturi alcoolice dintr-o societate comercială.
Acesta, la data de 03.03.2017, respectiv, 07.03.2017, ar fi sustras băuturi alcoolice dintr-o societate comercială din Drobeta Turnu Severin, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 918,18 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit persoanei vătămate. Pe numele persoanei în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșiri infracțiunii de furt.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version