Acasă Local Mehedinţi Mehedinţi: Prins băut la volan

Mehedinţi: Prins băut la volan

Poliţiştii din Orșova au oprit, azi noapte, pentru control, pe DN 6 – km. 366, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 57 ani, din municipiu. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie alcoolică de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipiului Orșova, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version