Acasă Local Mehedinţi Mehedinţi: Traficul rutier pe DN 6 şi DN 56A supravegheat din elicopter

Mehedinţi: Traficul rutier pe DN 6 şi DN 56A supravegheat din elicopter

Începând de astăzi și până la șfârșitul săptămâni, polițiștii Serviciului Rutier Mehedinți vor acționa pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere pe toată rețeaua de drumuri naționale din județ.

Două sectoare de drum ce străbat județul, DN6, Bucureşti – Timişoara și DN56A, Calafat – Drobeta Turnu Severin vor fi survolate de un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne în intervalele orare cu trafic intens.

Patrulele rutiere aflate pe cele două sectoare de drum vor fi sprijinite de către personalul elicopterului, care prin echipamentul cu care este prevăzut va înregistra toate abaterile rutiere.

De asemenea, cu ajutorul elicopterului va fi supravegheat meciul de fotbal dintre echipele CS Lignitul Pandurii Târgu-Jiu și Maccabi Tel Aviv ce se va disputa în această seară începând cu orele 21 pe stadionul municipal din Drobeta Turnu Severin.

Polițiștii rutieri atrag atenția asupra respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă unele dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere în România.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version