Acasă Local Mehedinţi Pompierii mehedinţeni verifică lăcaşurile de cult

Pompierii mehedinţeni verifică lăcaşurile de cult

Biserica Domnească

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătorirea Naşterii Domnului, Sfântului Vasile, Botezului Domnului şi Sfântului Ion, pompierii mehedinţeni desfăşoară în această perioadă controale de prevenire a incendiilor la biserici şi mânăstiri. În plus, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgentă vor asigura pregătirea şi instruirea preoţilor şi personalului lăcaşurilor de cult, astfel încât să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi, la rândul lor, să le transmită credincioşilor. Totodată, pompierii vin cu o serie de recomandări pentru credincioşii care participă la slujbă. În primul rând, să parcheze autoturismele astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă la un eventual incendiu. De asemenea, credincioşii trebuie să aprindă lumânările în locurile speciale amenajate, realizate din materiale incombustibile în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, parcări, vegetaţie, arbori şi materiale combustibile.

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version