12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiDouă accidente rutiere cu victime, în Drobeta Turnu Severin

Două accidente rutiere cu victime, în Drobeta Turnu Severin

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit pentru salvarea a cinci persoane – victimele a două accidente rutiere – pentru îndepărtarea unui cuib de gărgăuni din podul unei case, dar şi pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de zece persoane cu afecţiuni medicale.

Echipaje de pompieri, din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin, au intervenit, miercuri, la două accidente rutiere produse în municipiu, pe străzile Traian şi Mareşal Averescu. În urma celor două accidente, au rezultat trei, respectiv două victime, care au fost transportate la spital de către ambulanţele SMURD şi SAJ, după ce li s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă.
La unul dintre accidente, pompierii au îndepărtat riscul de producere a unui incendiu, ce putea fi provocat  de scurgerile de combustibil dintr-un autoturism avariat.

În cursul zilei de miercuri, pompierii au fost alertaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu într-un apartament din municipiul Dr.Tr.Severin. La sosirea echipajelor de pompieri, pe str. Oituz din municipiu, s-a constatat că apartamentul era inundat cu fum, ce provenea de la o cratiţă uitată de către proprietară pe aragaz. S-a acţionat pentru ventilarea apartamentului.

Tot miercuri, pompierii au intervenit în localitatea Satu Mare, comuna Stângăceaua, pentru îndepărtarea unui cuib de gărgăuni din podul unei case de locuit.
Numai în lunile august şi septembrie, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea cuiburilor de gărgăuni din podurile caselor, în localităţile Ergheviţa, Colibaşi, Marmanu, Celnata, Brezniţa de Motru, Strehaia(2) şi Şuşiţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS