Acasă Local Mehedinţi Zilele Liceanului şi Festivalul Luminii, la Drobeta Turnu Severin

Zilele Liceanului şi Festivalul Luminii, la Drobeta Turnu Severin

Municipiul Drobeta Turnu Severin găzduieşte în aceste zile o serie de manifestări cultural-artistice, la care ordinea publică va fi asigurată de cadre al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.

În această după amiază, începând cu ora 16:30, va avea loc marșul elevilor, activitate subscrisă manifestărilor dedicate „Zilei Liceanului Severinean”. Elevii se vor grupa în două coloane şi vor porni către zona de promenadă de pe strada Crişan. Prima coloană are ca punct de plecare Fântâna Cinetică, Str. Th. Costescu, Str. Horia, Str. Crişan, iar cea de-a doua coloană se deplasează de pe str. Calea Tg. Jiu, Str .I.C.Brătianu, B-dul Revoluţiei, Str. Orly şi va ajunge pe Str. Crişan, unde vor avea loc mai multe momente culturale, dar şi un concert în aer liber, programat la ora 21.00.

Mâine, între orele 20:30-22.30, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia „Festivalului Luminii” ce va avea loc în parcul Rozelor din municipiul Drobeta Turnu Severin.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version