Acasă Local Gorj Reparații de 12,8 milioane de lei la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, afectat...

Reparații de 12,8 milioane de lei la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, afectat de cutremure

Colegiul Național Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu
Colegiul Național Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu

Vor avea loc reparații în primă urgență la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Imobilul a fost serios afectat de cutremurele din 2023.

Mii de seisme s-au produs în județul Gorj și câteva clădiri mai vechi de pe raza municipiului Târgu Jiu au fost afectate. Între acestea sunt: Primăria Târgu Jiu, Instituția Prefectului, o grădiniță sau sediul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”.

Această unitate de învățământ și Palatul Administrativ au fost printre cele mai afectate de pe raza orașului. Din acest motiv, și alocările financiare de la bugetul de stat care are în vedere situațiile de urgență sunt semnificative. Pentru lucrările de reparații și consolidările elementelor avariate de la colegiu este disponibilă suma de peste 12,8 milioane de lei. În prealabil a fost efectuată o expertiză tehnică, în baza căreia a fost estimate necesarul financiar.

„Achiziție execuție lucrări aferente investitiei:

  • Reparații și consolidări ale elementelor avariate ale Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”- lucrări în primă urgență”.
  • Lucrările de intervenții structurale se bazează pe lucrările de reparații structurale și consolidare din expertiza tehnică.
  • Consolidările propuse în expertiza tehnică au fostnoptimizate pentru a nu crea dezechilibre la nivel structural.
  • Lucrări de reparații structurale,
  • Lucrări de reparații structurale la nivelul fațadelor;
  • Lucrări de consolidare la: fundațiile construcției, elementelor structurale verticale și orizontale;
  • Lucrări de reparații structurale; Lucrări de consolidare la: fundațiile construcției, elementelor structurale verticale; TRONSON III și TRONSON IV  Lucrări de reparații structurale”, conform caietului de sarcini.

Buget și pentru reparații de urgență la Palatul Copiilor

În același timp, autoritatea locală are în vedere un plan care vizează lucrări de consolidare și reabilitare a clădirii în care funcționează Palatul Copiilor din municipiul Târgu Jiu. Este vorba despre o clădire de patrimoniu veche de peste 100 de ani.

Sunt lucrări în primă urgență la un imobil afectat în urma cutremurelor care au avut loc anul trecut și care are nevoie de consolidări ale fundației și spațiilor în care își desfășoară activitatea elevii și profesorii. Bugetul pentru lucrările de reabilitare complexă a clădirii este de peste 2,4 milioane de lei. Lucrările ar trebui să fie demarate în această vară. Totodată, prin Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi asigurate și dotări noi pentru Palatul Copiilor din municipiul Târgu Jiu.

Se are în vedere dotarea cu mobilier didactic a spațiilor de lucru de la Palatul Copiilor din Târgu Jiu în cadrul proiectului „Creșterea calității infrastructurii de învățământ prin dotarea cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice a unităților de învățământ din Municipiul Târgu Jiu”. Echipamentele IT și mobilierul pentru sălile de curs vor ajunge la sediul instituției, începând din luna iunie. Bugetul pentru achiziția bunurilor respective este de peste 60.000 de lei. 

Citește și: Firma care administrează depozitul de gunoi de la Târgu Jiu, amendată cu 140.000 de lei!

Exit mobile version