Acasă Local Gorj Campanie de donare de sânge, la Târgu Jiu

Campanie de donare de sânge, la Târgu Jiu

Campanie de donare de sânge, la Târgu Jiu
Campanie de donare de sânge, la Târgu Jiu

„Donarea ta, salvarea mea!”, o campanie națională de donare de sânge, va avea loc la Târgu Jiu la începutul lunii decembrie.

Echipa „Donează sânge, fii erou!” – Târgu Jiu organizează în perioada 4-8 decembrie o campanie de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu, pe strada 22 Decembrie 1989 numărul 28.

Voluntarii proiectului, elevi ai Școlii postliceale sanitare „Ion Mincu”, vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie de luni până vineri, între orele 7:30-13:30, asistând personalul și oferind donatorilor surprize gastronomice de la restaurantul VIVA OMV Târgu Jiu. De asemenea, donatorii obțin bonuri de masă în valoare de 67 de lei, o adeverință pentru o zi liberă de la locul de muncă/unitatea de învățământ și o reducere de 50% la abonamentele pentru mijloacele de transport în comun.

Prin campania de donare organizatorii își propun să promoveze donarea de sânge în rândul populației și să contribuie la ameliorarea acestei probleme de sănătate publică.
„Invităm astfel toți donatorii să își arate iubirea pentru comunitate și să doneze sânge! Este necesar un flux constant de donatori de sânge, deoarece lipsa acestuia este o importantă problemă a sistemului medical din România, sângele neavând un substitut. Transfuziile sanguine sunt esențiale pentru pacienții care suferă de boli precum anemii severe sau diferite forme de cancer și cei implicați în accidente.

Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:

-vârsta: 18-60 ani;
-greutate: peste 50 kg;
-să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli
infecțioase, etc.);
-să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
-să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
-să nu urmați vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);
-să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;
-să nu fiți în perioada menstruală (sau cu 5 zile înainte sau după);
-să nu consumați alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48h înaintea donării.”, conform organizatorilor.

Donează sânge, fii erou! este un proiect al organizației studenților mediciniști Cluj-Napoca, parte a Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și parte a programului Standing Committee On Public Health (SCOPH) din cadrul International Federation of Medical Students’ Associations. Proiectul este susținut de către Ministerul Sănătății, Institutul Național de Transfuzie Sanguină ”Prof. Dr. C. T. Nicolau” și de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Date de contact: Alex-Gheorghe Ciuncanu, coordonator local „Donează sânge, fii erou!” +40728061105; Ilinca Ciuruș, coordonator național „Donează sânge, fii erou!” doneazasange@fasmr.ro

Citeşte şi: (VIDEO) Angajații DSP Gorj nu renunță la proteste

Exit mobile version