Acasă Local Gorj Sediul Prefecturii Gorj, afectat de cutremure, nu e încă predat către CNI...

Sediul Prefecturii Gorj, afectat de cutremure, nu e încă predat către CNI pentru reabilitare

Clădirea Palatului Administrativ Gorj a fost avariată în urma seismelor
Clădirea Palatului Administrativ Gorj a fost avariată în urma seismelor

Autoritățile județene vor să urgenteze predarea către Compania Națională de Investiții a sediului Prefecturii Gorj, afectat de seisme.

Clădirea unde funcționează acum Instituția Prefectului și Consiliul Județean Gorj a fost avariată în urma cutremurului din februarie. Sala Maură, una dintre cele mai frumoase încăperi ale unei instituții publice, are și ea nevoie de reabilitare. Clădirea este monument istoric și arhitectul ei, Petre Antonescu, este printre cei mai cunoscuți. Tot el a proiectat și Cazinoul din Constanța și Arcul de Triumf.

La punerea pietrei de temelie, în 1898, a participat Prinţul Ferdinand, moştenitorul tronului. „Împreună senatorul Ion Iordache și secretarul general adjunct Victor Banța am avut o primă discuție la Ministerul Afacerilor Interne pentru urgentarea predării amplasamentului către Compania Națională de Investiții pentru a începe lucrările de reabilitare. Este important să facem tot ce trebuie pentru păstrarea unei clădiri emblematice în Gorj, dar și pentru rezolvarea unei probleme la nivel administrativ, care afectează funcționarea în condiții eficiente.

Trebuie să găsim soluții pentru funcționare într-un alt spațiu. Întregul proces de contractare a studiilor, licitațiilor și a lucrărilor de reabilitare va dura cel puțin doi ani”, a declarat prefectul de Gorj, Iulian Popescu.

Buget estimat la 13 milioane de euro

A fost realizată o evaluare preliminară a clădirii în care își desfășoară activitatea mai multe instituții publice. Unele lucrează în fiecare zi cu sute de persoane. Este cazul Serviciului Înmatriculări și Permise Auto sau Serviciul Pașapoarte.

De asemenea, Palatul administrativ are în partea din spate atașat un corp mai nou(construit în anii 1970) unde se află Consiliul Județean Gorj, Direcția Agricolă, Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, Direcția de Statistică și alte instituții publice. Sunt sute de funcționari care vor fi mutați în alte spații în perioada în care vor avea loc lucrările de consolidare și reabilitare. Potrivit primelor estimări, bugetul necesar pentru lucrările respective este de peste 13 milioane de euro. Compania Națională de Investiții va realiza propria expertiză. Va întocmi un proiect și va fi stabilită suma exactă pentru consolidare și reabilitare.

Exit mobile version