Acasă Local Gorj Se apropie de final lucrările la parcarea de la Mănăstirea Lainici

Se apropie de final lucrările la parcarea de la Mănăstirea Lainici

Lucrările se apropie de final
Lucrările se apropie de final

Se execută ultimele lucrări la șantierul de lână Mănăstirea Lainici, pe DN 66. Se realizează ultimele lucrări, cele de montare plase de protecție versant urmând ca, în perioada următoare, să se realizeze marcajele rutiere și să se monteze indicatoarele rutiere, după cum au precizat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.

Anul acesta se vor finaliza lucrările la podul și parcarea de la Lainici, din Defileul Jiului. În urmă cu 14 ani, circulația era restricționată pe fostul pod, construit în 1913, și a cărui structură de rezistență se deteriorase. Guvernații au tot promis, din 2008, că vor aloca banii necesari pentru construcția unui nou pod, dar au făcut-o abia în vara anului 2020. Investiția ar fi trebuit să fie gata în 12 luni.

Contract semnat în octombrie 2020

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat în luna octombrie 2020, la Târgu Jiu, contractul de executie lucrări pentru cele două obiective rămase de executat în Defileul Jiului. E vorba de proiectul intitulat „Reabilitare DN66 prin reamenajarea sectorului cuprins între km 105+000- km 105+580 în vederea construirii unui pod nou peste Jiu de la Meri la km 105+250 și reamenajare sector km 106+220 – km 106+965 din zona mânăstirii Lainici”, cu ofertantul desemnat câștigător Asocierea S.C. FREYROM S.A. – PROCONS GROUP S.R.L.

Valoarea contractului este de 19.872.901,81 lei fără TVA. Durata contractului este: 12 luni perioada de execuție a lucrărilor, 96 de luni perioada de garanție a lucrărilor. Obiectivul a prevăzut reabilitarea DN66 prin reamenajarea sectoarelor cuprinse între km 105+000 – 105+580 și km 106+220 – km 106-965, cât și construirea unui pod nou peste râul Jiu de la Meri, poziționat la km 105+250, în conformitate cu standardele românești și europene pentru traficul prevăzut, asigurând un grad sporit de siguranță a traficului. Podul este gata și se mai lucrează la versantul de lângă parcare.

Exit mobile version