Acasă Local Gorj Gorj: Condamnat la închisoare cu executare pentru că a condus beat

Gorj: Condamnat la închisoare cu executare pentru că a condus beat

Șapte traficanți de persoane, după gratii
Șapte traficanți de persoane, după gratii

Un bărbat, din Motru, Gorj, a ajuns ieri după gratii pentru că s-a urcat la volan băut. Polițiști din Motru l-au depistat pe bărbatul, de 37 de ani, din municipiu, urmărit la nivel național, având un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Galaţi, prin care a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului. Tânărul a fost încarcerat de polițiști în Penitenciarul Târgu Jiu.

Exit mobile version