Acasă Actualitate Administratie Primăria Schela caută soluții pentru a scădea impozitele locale majorate de 4...

Primăria Schela caută soluții pentru a scădea impozitele locale majorate de 4 ori de anul acesta

Localnicii din Schela sunt disperați, după ce s-au trezit cu impozutele majorate de patru-cinci ori față de anul trecut.

Localnicii din Schela sunt disperați, după ce s-au trezit cu impozutele majorate de patru-cinci ori față de anul trecut. Potrivit primarului din Schela, Aristide Șerbănescu, la mijloc ar fi vorba de lipsa de flexibilitate a consilierilor locali care nu au vrut să înțeleagă faptul că este nevoie de indexarea impozitelor și ia taxelor locale cu 4,6%, rata inflației pe anul trecut. Întrucât nu a fost luată nicio hotătâre în acest sens, impozitele au fost majorate potrivit legii la plafonul maxim.

Confom edilului sunt cazuri în care impozitul a crescut și de 5 ori. Astfel, o persoană care anul trecut a plătit 400 de lei impozite pentru clădiri și terenuri anul acesta a ajuns și la 1.900 de lei. Localnicii spun că situația este inacceptabilă și că nu își permit să plătească nici măcar în rate dările către autoritatea locală.

Exit mobile version