Trei gorjeni, cercetaţi pentru lovire, distrugere și furt calificat

Autori


Lucrătorii din cadrul Poliţiei Orașului Rovinari au fost sesizaţi, ieri, prin apelul 112 că un angajat din cadrul E.M. Roșia, de 44 de ani, din Fărcășești, ar fi surprins 3 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, din Rovinari, respectiv Fărcășești, care ar fi transportat într-un atelaj hipo traverse metalice, iar când ar fi încercat să-i oprească, aceștia ar fi devenit violenți, lovindu-l cu un corp dur în zona capului și a corpului.

Totodată, bărbații ar fi lovit cu huluba atelajului partea stânga spate a unui autoturism, producând avarierea ușoară a acestuia.

Persoanele au abandonat pe partea carosabilă a DJ 674 B cele 4 traverse metalice, în lungime de aproximativ 6 metri, care ar fi fost sustrase din zona unei benzi transportoare din cariera E.M. Roșia și au părăsit locul faptei.


La fața locului s-a prezentat un echipaj de ambulanță care a transportat persoana vătămată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere și furt calificat.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 21 mai 2019

Actualitate

» Râmnicu Vâlcea: La cererea locuitorilor din zonă, strada Straubing a intrat în reabilitare
» Cum te-ar putea ajuta mirosul de trandafiri și ciocolată să te lași de fumat
» Poluarea aerului crește riscul de avort spontan la fel de mult ca fumatul
» Exerciţiul Saber Guardian 2019
» Radu Mazăre, dus la Instanța Supremă
» Poliţiştii de frontieră au oprit un pescador turcesc cu gloanţe
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» Remus Opriş, unul dintre liderii PNȚCD, a murit
» A murit Niki Lauda, triplu campion de Formula 1

Local

» Prognoza meteo până pe 2 iunie

Dolj

» Se recrutează candidaţi pentru a deveni pompieri
» Delegaţie din Tiraspol, la Universitatea din Craiova
» Mircea Snegur la Universitatea din Craiova
» Dolj: La volan, sub influenţa alcoolului
» Examen internaţional pentru câini de salvare, sâmbătă la Craiova
» Dolj: Razie pe şoselele din judeţ
» Dolj: Prinşi conducând fără permis
» Dolj: Reţinut după ce a fost prins furând dintr-o farmacie
» CJ Dolj a devenit, în sfârşit, proprietar pe stadionul Tineretului. Ce se va construi în locul legendarei arene? (Galerie Foto)
» Datorii la întreţinere cât jumătate din valoarea locuinţei
» Dosarul „Frăţia“ se întoarce la Parchet

Gorj

» Cod Galben de instabilitate atmosferică în Vâlcea şi Gorj
» Gorj: Doi bărbaţi au fost reţinuţi în urma unui scandal într-un bar
» Gorj: Un tânăr a ajuns în arest pentru distrugere prin incendiere
» Primarul din Târgu Jiu consideră ilegală majorarea tarifului la apă şi canal

Mehedinţi

» Mehedinţi: Peste 50 de sancţiuni contravenţionale, aplicate ieri de poliţiştii de la Rutieră
» Amplasarea aparatelor radar în Mehedinţi
» Mehedinţi: Cetăţean sârb, depistat la muncă ilegală
» Mehedinţi: 5000 de gulguţe vor lumina Parcul Rozelor la a șasea ediţie a Festivalului Luminii

Vâlcea

» Vâlcea: Transpot ilegal de lemne, depistat de poliţişti
» Vâlcea: A ajuns cu maşina în stâlp
» Vâlcea: A adormit la volan şi a intrat cu maşina în şanţ
» Vâlcea: Restricţii pe DN 65C şi DN 67B

Sport

» Formula 1 / Ferrari deplânge moartea lui Niki Lauda
» Fotbal / Juniorii U17 de la Academia „Gică Popescu“ au plecat optimişti spre Buftea
» Victorie amară pentru puştii lui Stancu
» CSS Craiova s-a descurcat la Buzău
» Florin Spânu şi Ionică Peţa, cetăţeni de onoare ai oraşului Filiaşi (VIDEO)
» Dueluri frumoase la Cupa Fratoştiţa – ediţia a 4-a (GALERIE FOTO)

Sanatate

» Alergia la polen – tratamente naturiste care dau rezultate
» Cum se interpretează markerii tumorali

Educatie

» Începe Evaluarea Naţională la clasa a VI-a; miercuri – proba de limbă şi comunicare
» Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova, la 193 de ani de existenţă (Video şi Galerie foto)

Magazin

» Record de audiență pentru episodul final al serialului „Game of Thrones”
» Doi tineri şi-au uitat bebeluşul nou-născut în taxi
» REŢETA ZILEI: Creveţi cu roşii şi măsline
» Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii în ziua Sf. Constantin şi Elena
» Natura a supravieţuit la Cernobâl
» Insecte uriase – Attacus Atlas
» Curiozități despre meduze

Top