6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn bărbat care a făcut scandal pe o stradă din Mătăsari, reţinut

Un bărbat care a făcut scandal pe o stradă din Mătăsari, reţinut

Un bărbat, de 61 de ani, din Motru, a fost reţinut ieri, fiind bănuit de săvârşirea infracţiunilor de amenințare şi tulburarea ordinii și liniștii publice. Suspectul, pe fondul unui conflict anterior, ar fi ameninţat cu acte de violență o femeie de 29 de ani, din Mătăsari, creându-i o stare de temere. Tot în cursul zilei de ieri, bărbatul ar fi tulburat ordinea şi liniștea publică prin aceea că, având asupra sa un obiect metalic, s-ar fi deplasat în fața scării unui bloc, din localitate, unde se aflau mai multe persoane, pe care le-ar fi amenințat cu moartea, acestea retrăgându-se în scara blocului şi blocând ușa de acces. Bărbatul, văzând că nu poate să intre, ar fi distrus în totalitate ușa metalică și a urmărit pe scara blocului persoanele pentru a le lovi. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de amenințare şi tulburarea ordinii și liniștii publice. Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS