13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjInspectorii DSVSA Gorj, controale în judeţ

Inspectorii DSVSA Gorj, controale în judeţ

Inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate pe raza teritorială a județului Gorj (în localitățile: Alimpeşti, Arcani, Baia de Fier, Băleşti, Bengeşti-Ciocadia, Bâlteni, Bumbeşti-Jiu, Bumbeşti-Piţic, Bustuchin, Căpreni, Ciuperceni, Câlnic, Crasna, Dănciuleşti, Dăneşti, Drăguţeşti, Godineşti, Jupâneşti, Leleşti, Logreşti, Muşeteşti, Negomir, Novaci, Padeş, Peștișani, Polovragi, Prigoria, Runcu, Samarineşti, Stejari, Stăneşti, Stoina, Teleşti, Târgu-Jiu, Turcineşti, Țicleni, Văgiuleşti), pentru a verifica modul de asigurare a conformității cu cerințele legislației în vigoare în domeniile alimentar şi al sănătății și bunăstării animalelor.
Controalele efectuate au avut ca obiective principale:
– verificarea condițiilor de igienă în baza Planului cifric al Programului de Supraveghere și Control în domeniul Siguranței Alimentare 2018 și a tematicilor propuse de A.N.S.V.S.A. privind prevenirea toxiinfecțiilor alimentare – 1346inspecții;
– înregistrarea a 13 unități nou-înființate cu activitate în domeniul alimentar: 2 stupine (Padeş, Ţicleni), o gogoşerie (Dăneşti), 6 magazine alimentare (Dăneşti, Dănciuleşti, Leleşti, Runcu, Stoina, Ţicleni), 1 restaurant (Ţicleni), 1 fast-food (Bâlteni), 1 snack-bar (Runcu), 1 bar (Stoina);
– avizarea mișcărilor inter-județene de animale;
– controale în exploatații non-profesionale şi comerciale de lapte, situate în localităţile Alimpești, Novaci, Polovragi;
– controale în centre de prelucrare a laptelui integrate exploataţiei, situate în localităţile Băleşti, Drăguţeşti, Stăneşti, Târgu-Jiu, Turcineşti;
– verificarea deconturilor acțiunilor sanitare-veterinare realizate de către medicii de liberă practică împuterniciți în luna septembrie 2018;
– emiterea și distribuirea către proprietari a unui număr de 242 pașapoarte bovine;
– eliberarea unui număr de 23 extrase din Registrul Național al Exploatațiilor;
În timpul controalelor efectuate în această perioadă a fost aplicată o suspendare temporară a activității unui centru de prelucrare a laptelui integrat exploataţiei din Târgu-Jiu, pentru următoarele aspecte: pereți cu acumulări de murdărie; lipsa sistemelor de protecție împotriva accesului dăunătorilor; condiții de igienă precare; lipsa unui program de autocontrol pentru lapte materie primă, produse finite şi apă; personalul nu este echipat în mod adecvat şi nu a efectuat analize medicale periodice; lipsa fişelor de sănătate ale animalelor producătoare de lapte; lipsa registrului de tratamente pentru animale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS