Gorj: Congres internaţional la Târgu Jiu, dedicat Ansamblului „Calea Eroilor”

Autori


În perioada 24 – 28 octombrie 2018, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează Colocviul Internaţional „Brâncuşi”, cu titlul „Ansamblul Monumental Brâncuşi, Târgu Jiu – 80 de ani”. În cadrul evenimentului, dedicat împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, sunt programate comunicări științifice cu participarea unor reputați cercetători din spațiul european și național, expoziții de artă, lansări de carte și film, precum și Gala Premiului Național Brâncuși. Evenimentul închinat ansamblului monumental va constitui un omagiu adus lui Constantin Brâncuşi a cărui operă a marcat creaţia artistică a secolului XX, devenind un punct de reper pentru arta modernă şi contemporană. Prin intermediul acestui eveniment cultural aniversar, se oferă comunităţii naţionale şi internaţionale o nouă percepţie asupra reprezentativităţii şi unicităţii ansamblului brâncuşian, a valorii sale universale, în contextul recentelor cercetări întreprinse de specialişti şi a numeroaselor studii ştiinţifice apărute în existenţa de 80 de ani a operei, procedând astfel la constituirea unui cadru de colaborare între autorităţile şi instituţiile româneşti de specialitate cu atribuţii pe plan naţional şi internaţional în domeniul culturii şi patrimoniului cultural. Colocviul se va desfăşura sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 20 martie 2019

Actualitate

» Bursa Generală a Locurilor de Muncă va avea loc pe 12 aprilie
» Sanitas pichetează, miercuri, sediul Ministerului Muncii
» Siegfried Mureșan: “Ziua decisiva. Kovesi joacă un meci de Liga Campionilor” (Corespondență din Bruxelles)
» Teodorovici: „Vom modifica OGUG 114. Taxa pe lăcomie ”se schimbă în „stimulent pentru hărnicie”
» Un nou protest al transportatorilor în Piața Victoriei

Local

» Suspiciune de pestă porcină africană la Șerbănești

Dolj

» Evenimentul “Nu lasă pe nimeni în urmă!” dedicat Zilei Mondiale Sindrom Down la Craiova
» Zilele Francofoniei 2019 la Craiova
» Craiova: Prinşi în timp ce confecţionau ţigări dubioase
» Liber la depozitarea gunoiului din Dolj la groapa de la Mofleni
» Întreruperi energie electrică de mâine
» (Galerie Foto) Vicele PSD din Poiana Mare, reţinut pentru contrabandă cu ţigări

Gorj

» (FOTO, VIDEO) Poliția are un suspect în cazul jafului de la o casă de pariuri din Târgu Jiu
» Tâlhărie la o casă de pariuri din Târgu Jiu
» Robert Bălăeţ poate să îşi înceapă activitatea la Clubul Sportiv Municipal
» Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, întrebat dacă există finanţare pentru lucrările la Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu
» Au început lucările de reabilitare a DJ 674, Vlăduleni – Ioneşti
» La Spitalul din Novaci au fost descoperiți dezinfectanți neconformi

Olt

» Olt: Accident feroviar mortal în localitatea Găneasa
» Olt: Contractul de colectare încheiat cu ROSAL a căzut

Vâlcea

» Vâlcea: Restricţii de circulaţie pe DN 7
» Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6

Sport

» Baschet (m) / Băieții lui Todorov au ieșit cu capul sus din Cupă (VIDEO)
» Călin și Necoară continuă ascensiunea
» Trei medalii și-au asigurat boxerii de la SCM la Pitești
» Vasile Florea, gata să reînvie tenisul de masă craiovean (VIDEO)

Sanatate

» Valabilitatea cardului european de sănătate, prelungită
» Cum scapi de astenia de primăvară

Educatie

» Şcolile din Dolj îşi completează mai greu locurile la clasa pregătitoare

Magazin

» 20 martie, ziua internaţională a fericirii
» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Ce altceva ne mai ascundeţi, domnilor din fruntea Craiovei?

Top