Un bărbat, de 32 de ani, din comuna gorjeană Mătăsari, a fost reţinut marţi, pentru că l-ar fi agresat pe un tânăr, de 20 de ani, din localitate. Cei doi se aflau în parcul din comună. În urma agresiunii, tânărul a suferit mai multe leziuni, fiind necesară intervenția medicilor pentru acordarea de îngrijiri medicale. În continuarea cercetărilor în dosarul penal, față de agresor a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale. Suspectul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.