21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tineri din Hunedoara, reţinuţi pentru furtul a două telefoane mobile

Gorj: Tineri din Hunedoara, reţinuţi pentru furtul a două telefoane mobile

Trei tineri, de 19 și 20 de ani, din orașul Petrila, județul Hunedoara, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt au fost reţinuţi luni de poliţiştii gorjeni. Potrivit poliţiei, suspecţii, în seara de 27 iulie, folosindu-se de un pretext și profitând de neatenția unui minor, de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu, i-ar fi sustras acestuia telefonul mobil, în timp ce se afla pe strada Victoriei, cauzând un prejudiciu de 2.700 de lei. De asemenea, în seara de 4 august, ar fi contactat o femeie, de 30 de ani, din Târgu Jiu, cu pretextul că intentionează să-i cumpere un telefon mobil, în valoare pe 2.500 de lei, pe care aceasta îl oferea spre vânzare, pe un site online. Femeia s-a întâlnit cu doi tineri, cărora le-a înmânat telefonul mobil și accesoriile, în vederea finalizării tranzacției, dar aceștia, profitând de neatenția sa, au fugit cu bunurile. Urmează ca cei trei tineri să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru a fi dispuse, față de aceștia, măsuri corespunzătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS