22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBăieţelul mort ieri la Motru avea meningită

Băieţelul mort ieri la Motru avea meningită

Rezultatele autopsiei efectuate în cazul copilului de 4 ani, suspect de infecţie cu meningococ, decedat joi, la Spitalul Municipal Motru, au indicat faptul că băieţelul ar fi avut meningită, urmând să fie stabilit dacă este vorba de o formă bacteriană sau virală.

„Astăzi (vineri n.r.) am făcut necropsia. Am găsit multiple erupţii peteşiale pe tegumente, cât şi interior, la nivelul tuturor seroaselor, inclusiv pe pleura parietală, peritoneu, pe organele interne, cele mai accentuate fiind la nivelul epicardului. Coroborate şi cu datele clinice şi cu aspectul interior, pledează pentru meningita bacteriană sau virală, să vedem, şi un edem masiv cerebral. Am recoltat şi probe biologice din lichidul cefalorahidian şi din sânge, care vor fi trimise la Bucureşti, şi din organe, pentru examenul microscopic. Aşa cum am văzut, acesta este diagnosticul”, a declarat vineri, presei, medicul legist Florin Dijmărescu.

Un copil de 4 ani a decedat, joi dimineaţă, la Spitalul Municipal Motru, băieţelul fiind suspect de o infecţie cu meningococ, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Alin Efrim.

Potrivit sursei citate, copilul a fost adus la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) cu insuficienţă respiratorie acută, febră, dureri de cap şi purpură.

„La scurt timp după prezentarea în CPU, a făcut stop cardio-respirator, s-au făcut manevre de resuscitare, care nu au dat rezultat, fiind declarat decesul. După simptomatologie, suspicionăm o infecţie cu meningococ, boală contagioasă. Este o suspiciune, până la raport nu ştim exact. Am mutat activitatea din CPU în alt spaţiu, timp de câteva ore, am făcut dezinfecţie, toată lumea care a intrat în contact cu pacientul a luat tratament preventiv, şi familia a luat tratament, după care s-a reluat activitatea în CPU. Îi sfătuim pe cei care au intrat în contact cu pacientul, dar nu au simptome, să se prezinte la medicul de familie pentru consultări şi pentru stabilirea, dacă e cazul, a unui tratament profilactic preventiv, iar cei care au simptome să se prezinte la spital”, a precizat, joi, Alin Efrim.

El a mai spus că a fost anunţată şi Direcţia de Sănătate Publică Gorj cu privire la acest caz, iar o echipă din cadrul acestei instituţii desfăşoară o anchetă în comunitate.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj au anunţat că în acest caz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS