Staţiunea Rânca, pregătită de autorităţi pentru sezonul de iarnă

Autori


Autorităţile judeţului Gorj monitorizează în această perioadă staţiunea montană Rânca. Aceasta este sub observaţia permanentă a autorităţilor judeţene, în ceea ce priveşte starea infrastructurii rutiere, sistemul de alimentare cu apă şi reţeaua electrică. Potrivit prefectului de Gorj, Ciprian Florescu, până în momentul de faţă nu au fost probleme în privinţa menţinerii deschisă a DN 67C Novaci – Rânca, deşi vântul a mai suflat cu putere în două zile. De asemenea, drumarii au intervenit la timp, iar până în acest moment zăpada nu a rămas pe carosabil. S-a acţionat și cu material antiderapant. Ciprian Florescu a precizat că staţiunea va fi în atenţia autorităţilor în preajma Crăciunului şi a Anului Nou în special, ca urmare a numărului mare de turişti care vor urca în Rânca. Şi poliţia rutieră se va afla în zonă pentru a nu exista probleme în trafic.

15.00-20.000 de turişti, aşteptaţi pe final de an la Rânca


Prefectul de Gorj a mai declarat că autorităţile trebuie să vegheze ca maşinile care urcă în Rânca să fie echipate de iarnă. Florescu este de părere că mai sunt multe de făcut în staţiune, în special la partea de infrastructură, dar şi de cazare şi de alimentaţie publică. Autorităţile se aşteaptă ca, începând cu 20 decembrie şi până după Anul Nou, în Rânca să urce peste 15.000-20.000 de turişti. În zonă trebuie să funcţioneze bazele Salvamont, centrul de jandarmi montani. Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu dispune la Rânca de o autoşenilată. De asemenea, este necesar ca drumul să fie curăţat în permanenţă pentru ca ambulanţa sau autospecialele de pompieri să poată urca, în caz de nevoie. „Atenţia noastră şi vara, şi, mai ales iarna se îndreaptă către staţiunea Rânca. Este o zonă turistică ce atrage tot mai mulţi oameni de la un an la altul. În primul rând, trebuie să avem drumul deschis şi în condiţii bune pentru că este singura cale de acces în Rânca. Până acum nu au fost probleme. Mai este mult de făcut în Rânca de către toată lumea, autorităţi sau agenţii economici de acolo ori proprietarii de cabane“, a declarat Ciprian Florescu, prefectul de Gorj.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 16 februarie 2019

Actualitate

» Tudorel Toader vrea să stabilească prin OUG procedura de selecţie a candidatului României pentru Parchetul UE
» PSD Dolj a votat pentru susţinerea candidaturii lui Claudiu Manda la europarlamentare
» Tribunalul Harghita: 25 de persoane, acuzate de trafic de minori, achitate după ce faptele s-au prescris
» Papa Francisc, decizie unică în epoca modernă. Un cardinal a fost exclus din Biserică pentru abuzuri sexuale
» Vreme caldă în acest weekend, cu temperaturi de până la 14 grade
» Iohannis, la Munchen: Răspunsul meu la provocările de securitate şi apărare este coeziunea / Preşedintele, despre Brexit: Ceasul ticăie
» Amenzi de 855.000 de lei pentru comercianţii care vând grăsimi hidrogenate în loc de brânzeturi. Olt, Dolj, Gorj şi Mehedinţi, printre judeţele controlate
» (SURSE) PNL amână validarea candidaţilor pentru europarlamentare, programată pentru luni
» Pesta porcină, confirmată în gospodării din Bacău şi Botoşani
» CNSP a publicat Planul de adoptare a monedei euro. Vezi ce obiective strategice trebuie să îndeplinească România
» Mircea Drăghici îşi anunţă retragerea candidaturii pentru funcţia de ministru al Transporturilor
» (Ora 08.00) IGPR anunţă că nu sunt restricţii de circulaţie pe drumurile din ţară
» NASA pregăteşte o misiune care ar putea salva omenirea de la dispariţie

Local

» Vâlcea: Incendiu la o anexa gospodareasca din localitatea Paușești Maglași
» Râmnicu Vâlcea: Minor de 13 ani, lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

Dolj

» Secţie de votare la Universitatea din Craiova, pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova
» Craiova: Proiectul de modernizare a depoului de tramvaie, supus aprobării Consiliului Local

Gorj

» Gorj: Angajat al CEO, mort la locul de muncă

Sport

» Tenis / Simona Halep a pierdut finala turneului de la Doha (WTA)
» Fotbal / Victorie „scurtă“, dar meritată la Pitești
» Fotbal / Liga I, etapa a 24-a

Sanatate

» Gripa face o nouă victimă. O femeie de 27 de ani, din Prahova, a decedat după ce a fost confirmată cu virus gripal tip A

Top