Acasă Local Gorj Gorj: Apel către populaţie să încheie poliţe pentru asigurarea locuinţelor: doar 17%...

Gorj: Apel către populaţie să încheie poliţe pentru asigurarea locuinţelor: doar 17% sunt asigurate

Doar 17% dintre proprietarii de locuinţe din Târgu Jiu au încheiate poliţie de asigurare obligatorie în caz de dezastre naturale. În conformitate cu prevederile Legii  260 din 2008, actualizată, privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, persoanele fizice și juridice sunt obligate să își asigure împotriva dezastrelor naturale, în condițiile legii, toate construcțiile cu destinația de locuință, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora și înregistrate în evidențele organelor fiscale.Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) reprezintă înscrisul ce atestă încheierea contractului de asigurare a locuinței și dovada existenței  asigurării obligatorii în cazul controalelor efectuate de organele abilitate. PAD reprezintă o poliță separată față de polița facultativă.

Amenzi de până la 500 de lei

În vederea îndeplinirii obligațiilor ce ne revin  în aplicarea prevederilor Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, subliniem faptul că, nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice  a obligației de asigurare a locuințelor, în condițiile prevazute de lege, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei. „PAID- ul ( Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) va transmite semestrial  Primăriilor  lista proprietarilor care au încheiate contracte de asigurare obligatorie a locuințelor. La nivelul Municipiului Târgu Jiu, dintr un număr total de 37.205 clădiri rezidențiale înregistrate în evidențele fiscale, au fost încheiate contracte de asigurare obligatorie pentru 6.225 astfel de clădiri. Prin acest demers Primăria Municipiului Târgu Jiu face un apel către toți cetățenii în vederea conștientizării importanței încheierii unui contract de asigurare obligatorie a locuințelor pentru a putea beneficia de un sprijin în cazul unui dezastru natural”, a declarat Mariana Budulan, şefa Direcţiei Publice de Venituri Târgu Jiu.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version