Un bărbat, de 40 de ani, din Ţicleni, s-a ales cu dosar penal pentru că s-a apropiat de fosta soţie, de 43 de ani, în timp ce acesta se afla la un complex de agrement din Arcani. Tânărul i-ar fi adresat injurii femeii şi s-a apropiat de ea la mai puţin de 30 metri, contrar prevederilor unui Ordin de Protecţie emis de Judecătoria Târgu Cărbuneşti. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.