13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDrumurile judeţene din Gorj, curăţate de buruieni

Drumurile judeţene din Gorj, curăţate de buruieni

Toate drumurile judeţene vor fi igienizate
Toate drumurile judeţene vor fi igienizate

Conducerea Consiliului Judeţean Gorj a început o campanie de defrişare a tuturor drumurilor pe care le are în administrare. Ninel Muja, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că lucrările de igienizare şi înlăturare a vegetaţiei sunt executate de către firma Ydail Construct din Turceni, în baza unui acord-cadru încheiat pentru întreţinerea drumurilor naţionale. Echipele de drumari acţionează deja pe Drumul Judeţean 675 Muşeteşti – Crasna – Baia de Fier, o cunoscută rută turistică. Ninel Muja a precizat că prioritate vor avea rutele turistice, dar lucrările vor viza igienizarea tuturor drumurilor administrate de Consiliul Judeţean Gorj. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, activităţile de igienizare vor dura aproximativ două luni şi fac parte din programul multianual. „Este o acţiune care se derulează deja pe un important drum turistic. Este vorba de drumul de sub munte şi vor fi incluse în program toate şoselele judeţene“, a declarat Ninel Muja.

Bani din bugetul stabilit

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj a precizat că decizia de demarare a lucrărilor de înfrumuseţare a drumurilor judeţene a fost luată ca urmare a unor verificări în teren. Ninel Muja a precizat că nu vor fi cheltuite fonduri în plus, sumele fiind asigurate în baza acordului-cadru privind întreţinerea drumurilor judeţene. Acordul-cadrul a fost încheiat pe patru ani. „Este un contract în derulare pe care îl avem şi sunt categorii de lucrări care se impun pentru a igieniza şi curăţa de vegetaţie zonele adiacente drumurilor judeţene. Pe lângă aspectul estetic, mai este vorba şi de problemele care pot apărea în desfăşurarea traficului, din cauza vegetaţiei abundente. Am mers pe teren şi am stabilit că este nevoie de astfel de lucrări de defrişare, cosit şi igienizare“, a precizat Ninel Muja, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Decolmatarea şanţurilor pe DN 67 Scoarţa

În acelaşi tip, şi dumarii care acţionează pe Drumurile Naţionale continuă lucrările de reparaţii cu acțiuni de curăţenie. Potrivit lui Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, în această perioadă se execută decolmatarea şanţurilor aferente DN 67 Scoarţa. „Sunt lucrări care sunt necesare pentru că şanţurile de pe marginea drumului sunt colmatate şi lăsate de mulți ani necurăţate. Din această cauză, la ploi, apele nu mai au pe unde să se scurgă şi sapă în marginea şoselei. Asta înseamnă bani în plus pentru reparaţii şi cheltuieli pe care vrem să le limităm. Vom acţiona în următoarele zile în comuna Scoarţa, pentru că este vorba de o zonă de intrare în municipiul Târgu Jiu, cu trafic intens, şi unde drumul naţional trebuie să se prezinte în condiţii bune pentru participanţii la traficul rutier“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS