Sute de cutii cu medicamente au fost descoperite într-o pădure din localitatea gorjeană Teleşti. Poliţia face deja cercetări la faţa locului, deoarece există suspiciunea că printre medicamentele aruncate s-ar găsi şi substanţe cu efect psihotrop. Cazul a ajuns în atenţia Poliţiei după ce un bărbat a anunţat că a fost pus de proprietarii unui depozit de medicamente să le arunce cât mai departe de oraş. Garda de Mediu şi DSP Gorj au fost sesizate.