14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPârtii pline de turişti, la Rânca

Pârtii pline de turişti, la Rânca

Pârtiile din Rânca au fost pline de turişti
Pârtiile din Rânca au fost pline de turişti

Rânca a fost plină de turişti, la sfârşitul săptămânii trecute. Numărul mare al acestora s-a datorat şi vacanţei elevilor, care au urcat cu părinţii la schi, în zona montană Rânca. Aici au fost prezenţi mii de turişti săptămâna trecută. Faptul că a mai nins şi nopţile a fost ger a făcut ca stratul de zăpadă să se prezinte foarte bine pe pârtia principală, din centrul staţiunii montane. În premieră pentru acest sezon a fost folosită şi pârtia M2, precum şi pârtia Junior, de săniuş, aflată la intrarea în zona turistică. Cele mai multe persoane s-au aflat pe pârtia M1, iar pe pârtia M2 una dintre cabanele din Rânca a organizat un concurs de schi dedicat copiilor. Cei mai buni timpi realizaţi de cei mici au fost premiaţi de către organizatori. Micuţii au primit diplome, cupe şi medalii

A mers şi telescaunul

Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj, a declarat că şi instalaţia de telescaun a funcţionat. De asemenea, salvamontiştii au fost şi de data aceasta la datorie şi au intervenit în 16 cazuri pentru a acorda primul ajutor turiştilor accidentaţi pe pârtie. „A fost o săptămână reuşită de vacanţă pentru copii şi în weekend am avut şi mai multă lume. Pe parcusrul săptămânii am înregistrat un total de 16 intervenţii, dintre care sâmbătă au fost trei. A fost vorba de accidente pe pârtii. Personalul nostru face evaluarea şi trimite cazurile cu probleme la spital sau face recomandări în sensul acesta“, a declarat Sabin Cornoiu.

Trei competiţii în perioada următoare

Şeful Salvamont Gorj a mai spus că, în perioada următoare, vor fi organizate trei competiţii în zona Rânca. Este vorba de intervalul cuprins între 17 și 19 februarie. În această perioadă va avea loc mai întâi Olimpiada regională de iarnă destinată elevilor cu dizabilităţi. Vor participa zeci de elevi din judeţele Olteniei, şi nu numai. De asemenea, pe 19 februarie este programată Cupa Sănătăţii, organizată de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Şi-au anunţat participarea peste o sută de cadre medicale din municipiu. Nu în ultimul rând, pe 4 martie, pe pârtia principală din Rânca este programată Cupa Rotary, dedicată sporturilor de iarnă. În toate cele trei competiţii atât participanţii, cât şi câştigătorii vor fi premiaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS