Un bărbat de 37 de ani, din Târgu Jiu, este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat o persoană cu un cuţit. Fapta a avut loc de Anul Nou. „Pe fondul unui conflict izbucnit spontan, acesta a aplicat persoanei vătămate o lovitură puternică, de mare intensitate, cu un cuțit, cu lungimea lamei de 17 centimetri, obiect apt de a ucide, în zona toracelui, omoplatului drept, zonă vitală a corpului, producând persoanei vătămate leziuni severe, respectiv o plagă tăiată înțepată de circa cinci centimetri, care a necesitat acordarea a 12-14 zile de îngrijiri medicale, conform concluziilor preliminare ale Serviciului de Medicină Legală Gorj. Cercetările continuă în cauză. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Ioncilă Robert”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.