5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Mașină de poliție, răsturnată la Târgu Jiu

Gorj: Mașină de poliție, răsturnată la Târgu Jiu


O mașină de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Gorj s-a răsturnat astăzi, la prânz, pe strada Ion Dragalina, din Târgu Jiu, în apropierea sediului Casei de Asigurări de Sănătate(CAS) Gorj. Autospeciala a fost lovită de o Dacie și a ajuns cu roțile în sus, pe carosabil. Un polițist care se afla în mașină a reușit să iasă singur, nefiind accidentat grav. Poliția rutieră a început o anchetă. Oamenii legii au rămas fără cuvinte în momentul în are au ajuns la fața locului și au vazut cum a ajuns să arate autospeciala. Polițiștilor nu le venea să creadă că o Dacie veche de peste 30 de ani a lovit cu atâta forță autovehiculul condus de colegul lor. În timp ce autospeciala s-a dat peste cap și a ajuns cu roțile sus în mijlocul șoselei, Dacia, o „veterană” a șoselelor s-a ales doar cu bara din față căzută.

Doar tamponare, fără dosar penal

Polițiștii de la Serviciul Rutier, ajunși la fața locului au stabilit că vinovat de producerea accidentului rutier este un șofer în vârstă de 60 de ani, care nu a respectat indicatorul Stop: „Un bărbat de 60 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Ştefan Cel Mare, din Târgu Jiu, nu a respectat indicatorul oprire, la intersecţia cu strada Ion Dragalina şi a lovit o autospecială de poliţie ce se deplasa regulamentar pe strada Ion Dragalina. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără rănirea conducătorilor auto. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi nu consumaseră băuturi alcoolice”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Accidentul rutier este considerat, deocamdată, o tamponare, şoferul vinovat urmând să suporte pagubele. Rămâne de văzut cum va evolua ancheta în continuare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS