Acasă Local Gorj Tabără de artă religioasă şi Festivalul Tineretului în Gorj

Tabără de artă religioasă şi Festivalul Tineretului în Gorj

În perioada 29-31 iulie 2016, Centrul Judeţean pentru Conservarea Patrimoniului şi Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj organizează la Muzeul Crucilor de la Măceșu cea de a V-a ediție a Taberei de artă religioasă pentru copii „Lumină din lumină”. Parteneri sunt Palatul Copiilor Târgu Jiu și Centrul Cultural „Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești. Creațiile realizate în cadrul Taberei vor intra în patrimoniul Muezului de la Măceșu. Vor participa zeci de copii înscrişi la secţiile Palatului Copiilor. De asemenea, duminică, vor avea loc edițiile 2016 ale Festivalului Tineretului de la Godinești, respectiv „Iustina Băluțeanu” de la Bustuchin. Evenimentele sunt organizate de Primăriile Godinești și Bustuchin în parteneriat cu CJCPCT Gorj și cu sprijinul Școlii Populare de Artă și Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version