IPS Irineu va resfinţii duminică Biserica „Sfinţii Împăraţi” din Larga, Gorj



În Duminica a 5-a după Rusalii (24 iulie 2016), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi  Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Parohia Larga, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj. În cadrul Sfintei Liturghii va fi săvârşită hirotonia întru preot a diaconului Stelian Ovidiu Grama, pe seama Parohiei Bârseşti, Protoieria Târgu Jiu Nord şi hirotonia întru diacon a teologului Mircea Bivolaru, pe seama Parohiei Godineşti, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj.

Biserica „Sfinţii Împăraţi” din Parohia Larga a fost ridicată între anii 1975 – 1985 pe ruinele unei biserici vechi, din lemn, construită în 1720. Începând cu anul 2012, sfântul locaş a intrat într-un amplu proces de consolidare şi restaurare, lucrările fiind finalizate în acest an cu sprijinul autorităţilor publice locale şi a enoriaşilor în frunte cu preotul paroh Nicolae Dionisie Tătaru.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 22 aprilie 2019

Actualitate

» Poliţiştii de la Economic în control prin localitățile Slatina, Caracal, Corabia, Osica de Sus și Tufeni
» Încă o bombă a explodat în Sri Lanka
» Trei dintre cei patru copii ai miliardarului danez Anders Holch Povlsen, morţi în atentatul din Sri Lanka
» Codrin Ștefănescu și Mircea Drăghici, audiați la DNA
» Programul de lucru al Poştei Române în perioada Sărbătorilor de Paşti şi 1 Mai
» Masacrul din Sri Lanka: Autorităţile au fost informate cu aproape două săptămâni înainte că ar putea avea loc atacuri teroriste/ Au fost şapte atacatori sinucigaşi
» Cazul elevei care a murit de meningită – DSP: La Liceul Lazăr nu sunt alte îmbolnăviri. Toate probele luate de la elevi și profesori sunt negative
» Şapte lucruri pe care trebuie să le știe angajatorii care lucrează cu zilieri
» Mihai Tudose, atac la Carmen Dan: Mincinoasă. Agresivă şi Incompetentă. Reprezentare perfectă a omului lu’ Dragnea
» „Incertitudinea este totală”. Zelenski a devenit președintele Ucrainei, dar nimeni nu știe ce urmează
» Augustin Lazăr îşi încheie la finalul acestei săptămâni mandatul la conducerea Parchetului General/ Pensionare şi final de mandat, în plină procedură de revocare
» Masacrul din Sri Lanka: Bilanţul atacurilor a ajuns la 290 de morţi şi cel puţin 500 de răniţi. Zeci de străini, printre victime

Publireportaj

» Marele Picnic, la Plaza Lake de 1 mai

Dolj

» Amenzi rutiere de peste 24.500 de lei, într-o singură zi
» Craiova: Gunoaiele din Bariera Vâlcii, adunate de tineri
» Dolj: Prinşi la volan cu alcoolemii record
» Dolj: Şase bărbaţi au ajuns la spital în urma unui scandal, în Bratovoeşti
» Astăzi a început sacrificarea mieilor de Paşte în Piaţa Chiriac
» (GALERIE FOTO) / Spectacol total la Cupa Regională Hard Enduro Craiova
» Razie de amploare pe şosele şi în discoteci
» Comuna care a devenit „acasă“ pentru copiii abandonaţi
» Şapte milioane de euro de la proiectul Parcului „Romanescu“, în contul primăriei
» Ce bani europeni a atras Craiova pe POR 2014 – 2020

Gorj

» Gorj: Alcoolemie record la un şofer
» Comisarul-şef Cornel Filip, împuternicit adjunct la IPJ Gorj
» RAR Gorj funcţionează de astăzi într-un alt sediu
» Gorj: Doi bărbaţi, răniţi într-un accident la Pisteşti
» Doar 16 solicitări pentru Programul de minimis la tomate
» Controale la agenţii economici care comercializează produse specifice Sărbătorilor Pascale
» Primăria nu mai alocă bani pentru Tabăra de Sculptură

Olt

» Olt: Amenzi de peste 81.000 de lei, în weekend
» (Video) Olt: Peste 25 de tone de furaje au ars în comuna Alimăneşti. Focul a fost pus intenţionat

Mehedinţi

» Amplasarea aparatelor radar în Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-un accident pe DN7

Sport

» Baschet (m) / SCM „U“ Craiova, pregătită pentru primele meciuri cu SCM Timişoara (VIDEO)
» Simona Halep rămâne pe locul 2 în clasamentul WTA de simplu
» Fotbal / Mitriţă a marcat pentru New York City FC
» Tenis / România, învinsă de Franţa cu 3-2, a ratat calificarea în finala Fed Cup
» Volei (m) / Laurențiu Lică: Jucăm din trei în trei zile și este infernal (VIDEO)
» Volei (m) / Dan Pascu: Am ieșit din cursa pentru locul doi (VIDEO)
» Volei (m) / SCM „U“ Craiova s-a ținut cât a putut după Zalău. Vezi situația la zi! (FOTO)
» Pandurii, la două minute de un rezultat bun la Snagov

Bani & Afaceri

» ROBOR la 3 şi 6 luni îşi continuă creşterea

Educatie

» Încep înscrierile copiilor la grădiniţe
» S-a modificat calendarul pentru ocuparea posturilor didactice

Magazin

» Reţeta zilei: Gogoşi de post
» Ghid de curățenie de primăvară pentru buna dispoziție
» Ce este un atac de panică și de ce apare
» De ce ar fi bine să consumi păpădie în această primăvară?
» Drama lui Oliver Hardy, celebrul Bran

Top