22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCetăţean albanez, expulzat din Gorj

Cetăţean albanez, expulzat din Gorj

Un cetăţean din Albania locuia ilegal în judeţul Gorj. Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al Judeţului Gorj au desfăşurat marţi o acţiune pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini. În cadrul activităţilor, a fost depistat cu şedere ilegală un cetăţean din Albania, în vârstă de 25 de ani, care, la expirarea dreptului de şedere, nu a părăsit teritoriul României. „Având în vedere cele constatate, poliţiştii de la imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 400 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind Regimul străinilor în România. Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României. Contăm pe respectul acestora faţă de legislaţia în domeniul imigraţiei şi îi invităm să ne contacteze pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la telefon 0253.207.738 sau vizitând site-ul public al instituţiei, la adresa www.igi.mai.gov.ro. De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor”, potrivit unui comunicat emis de Biroul pentru Imigrări al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS