Acasă Local Dolj O zonă centrală din Craiova, lăsată de mai bine de un an...

O zonă centrală din Craiova, lăsată de mai bine de un an fără spaţiile verzi

Spaţiile verzi au rămas neamenajate

Locatarii blocurilor care aparţin de Asociaţia Alexandru Ioan Cuza din Craiova se plâng că spaţiile verzi de odinioară au rămas o amintire, după ce Primăria Craiova a intervenit să refacă aleile şi trotuarele. Zona se află între Calea Bucureşti, vizavi de Piaţa Centrală, şi strada Alexandru Ioan Cuza.

Oamenii care locuiesc în blocurile de pe Calea Bucureşti, vizavi de Piaţa Centrală din Craiova, sunt nemulţumiţi că au rămas fără spaţiile verzi din faţa blocurilor. Sunt minim patru zone pe care Primăria Craiova ar trebuie să le reamenajeze şi să transforme aceste spaţii într-o gură de aer proaspăt pentru locatari.

„Suntem foarte dezamăgiţi de modul în care au fost lăsate aceste spaţii. Primăria Craiova a spart iniţial pentru a face aleile şi a bordura aceste spaţii. Un lucru bun, aveam nevoie ca aceste alei să fie refăcute. Însă, la scurt timp au venit cei de la RDS. Au făcut săpături, apoi după ce au îngropat ce aveau, au făcut numai cârpeli. De atunci, adică mai bine de un an de când a făcut primăria aleile, aceste spaţii verzi au rămas în paragină. Ar fi trebuit să vină să niveleze cu pământ, să împrejmuiască cu gard viu şi să planteze ceva, măcar iarbă. E păcat să rămână aşa. Este vorba despre o zonă centrală, totuşi. Nouă ne pare foarte rău să nu ne mai putem bucura de aceste mici părculeţe. Acum, primăvara, era momentul să vină cineva şi să planteze, pentru că este perioada potrivită. Dar văd că nu au niciun gând. O altă mare problemă legată de faptul că aceste zone nu sunt împrejmuite este prezenţa câinilor, care sunt lăsaţi să îşi facă nevoile peste tot “, a spus Damian Scăiceanu, un bărbat care locuieşte într-unul dintre blocurile cu pricina.

Oamenii au plantat singuri gard viu

Preşedintele Asociaţiei de Proprietari A.I Cuza spune că s-au făcut deja două adrese către primărie pentru a interveni să refacă aceste spaţii verzi pierdute. Însă, nu au pimit niciun răspuns. „Am aşteptat destul de mult. Am crezut că după ce fac şi cei de la RDS săpături, lucrurile vor reveni la starea iniţială. Însă nu s-a întâmplat acest lucru. Primăria nu ne-a răspuns la adrese şi noi chiar ne dorim ca aceste părculeţe să fie refăcute“, a spus Dragoş Voica.

În lunga aşteptare pentru ca municipalitatea să reamenajeze spaţiile verzi din zona blocurilor, oamenii au pus umărul la treabă. Au făcut rost de gard viu şi au plantat zeci de fire în jurul unuia dintre cele patru spaţii.

„Dacă am văzut că nu vine nimeni, am luat decizia să ne apucăm de treabă. Am plantat ce se poate vedea, în spatele blocului M19C. Am făcut şi curăţenie. Dar ar fi nevoie de mult mai mult gard viu ca să împrejmuim toate cele patru părculeţe. În plus, după ce s-au făcut lucrările pe aici s-au lăsat şi borduri aruncate, borduri neterminate. Lângă platforma de gunoi a rămas o zonă plină de pietre, neasfaltată. Practic, s-au făcut multe cârpeli şi s-au lăsat câteva zone nefinisate. Mai este o construcţie care aparţine de CAO şi care este scoasă din uz. Arată foarte urât şi strică întreaga zonă. Ar trebui demolată“, a declarat Cristian Pătru.

Gazeta de Sud a întrebat Primăria Craiova dacă spaţiile verzi din zona blocurilor care aparţin e Asociaţia A.I. Cuza vor fi refăcute. Instituţia a transmis că „întreaga zonă se va reface frumos“. Însă, nu a precizat o dată la care vor începe reamenajările şi ce anume se va planta pe aceste spaţii.

A început amenajarea terenului de lângă clădirea S200

Pe de altă parte, la câteva zeci de metri distanţă de blocurile rămase, deocamdată, fără spaţiu verde, în vecinătatea binecunoscutei clădiri S200, au început lucrările de amenajare. GdS a scris în ediţiile trecute că o parte din terenul din acea zonă a fost eliberat şi a fost retras gardul care împrejmuia întreaga zonă. Se pare că nu tot terenul aparţinea Universităţii din Craiova, proprietara clădirii S200, iar unitatea de învăţământ a fost nevoită să retragă gardul după o adresă a primăriei prin care a fost informată că o parte din terenul respectiv face parte din domeniul public. Ieri, terenul respectiv era deja împrejmui, iar mai mulţi muncitori se aflau acolo. Aşadar, aşa cum a precizat Primăria Craiova pentru Gazeta de Sud, pe terenul acela se va amenaja un părculeţ cu spaţii verzi.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version