Un craiovean de 40 de ani îşi caută părinţii naturali, de a căror existenţă a aflat abia când avea 34 de ani. De atunci a făcut tot posibilul să îi găsească, dar s-a lovit numai de uşi închise şi descurajări. Drumul către ei pare imposibil, dar bărbatul speră că există cineva care i-ar putea oferi informaţii, după ce autorităţile au refuzat.
Viorel Leoveanu a avut o viaţă absolut normală până la vârsta de 34 de ani. Însă, atunci s-a întâmplat ceva care i-a dat întregul univers peste cap. Era căsătorit, iar soţia sa a aflat, absolut întâmplător, că el ar fi fost înfiat.
„Soţia s-a întâlnit cu o verişoară de-a mea, care se certase cu cineva din familie şi, probabil din răzbunare, s-a hotărât să spună că am fost adoptat. Când am aflat am fost şocat, am plâns, nu îmi venea să cred că mie nu îmi spuseseră părinţii nimic. Atunci mi-am sunat o altă verişoară care mi-a confirmat că este adevărat. Niciodată nu îmi trecuse prin cap aşa ceva, au ascuns foarte bine atât ei cât şi restul rudelor. Am avut o viaţă normală. Am locuit la Craiova. Părinţii m-au crescut bine, în limita posibilităţilor pe care le-au avut pentru că eram o familie modestă. Mama lucra la sere, tata pe şantier. Dar nu pot să mă plâng că nu m-au îngrijit. Nemulţumirea mea este că nu mi-au spus că m-au înfiat, aveam dreptul să ştiu acest lucru“, a povestit bărbatul.
Mama adoptivă a refuzat constant să îi spună de la cine l-a luat
Viorel spune că din clipa în care a aflat vestea, a încercat să îşi convingă mama adoptivă să îi vorbească deschis despre tot ce s-a întâmplat. Însă, nu a reuşit în niciun chip. Femeia i-a oferit doar informaţii vagi, care nu l-au ajutat cu nimic. „Mama pur şi simplu a refuzat să vorbească despre acest lucru. Eu eram mai apropiat de tata, dar până la mometul la care am aflat el murise. Poate el mi-ar fi spus mai multe detalii.
Tot ce ştiu este că m-am născut pe 6 martie 1982 la Spitalul Nr. 1 din Craiova şi că ei m-au luat pe când aveam cam o săptămână de viaţă. Mai ştiu, din spusele mamei, că aş fi provenit din relaţia dintre un profesor universitar şi o studentă, sau ceva de genul acesta. Sunt singurele detalii pe care le cunosc. Nu mi-a spus nici un potenţial nume al mamei sau al tatălui, nici cu încrediţarea cui m-a luat, absolut nimic. Practic, ei m-au luat din spital direct cu numele Leoveanu, ca şi cum aş fi fost copilul lor. Eu am certificatul de naştepere pe comuna Teslui, pentr că de acolo era tata adoptiv. Nici nu ştiu cum a fost posibil acest lucru, cineva trebuie să îşi fi dat consimţământul pentru aşa ceva. Nu poţi să dai un copil sau să îl iei pur şi simplu, ca la piaţă“, a spus Viorel.
Uşi închise peste tot
Lipsa detaliilor este frustrantă pentru Viorel şi îi pune multe piedici în aflarea adevărului. „Am încercat prin diverse metode să intru în legătura cu spitalul, cu primăria de la Teslui, cu Evidenţa Populaţiei din Craiova. Nimeni nu m-a ajutat cu nimic. Spun că nu îmi pot da detalii despre nicio persoană, pentru că ar fi confidenţiale. Dar eu doar îmi caut părinţii naturali, nu am nevoie de informaţii pentru a face rău cuiva. Chiar nu ştiu către ce instituţie să mă îndrept şi cum să procedez. Ţin minte că o funcţionară de la Evidenţa Populaţiei mi-a spus din prima, chiar când mă pregăteam să înmânez cererea că sigur nu o să îi găsesc“, a povestit Viorel.
Pentru bărbat a fost cu atât mai greu cu cât relaţia dintre el şi mama adoptivă s-a răcit destul de mult după ce a aflat faptul că a fost adoptat. Refuzul mamei de a-l ajuta l-a dezarmat. „Eu cred că era datoria lor să îmi spună. Mi-a spus că se temeau de cum o să reacţionez. Deci, s-au gândit tot la ei, nu la mine. Le sunt recunoscător pentru ce au făcut pentru mine, însă mi-aş fi dorit mult să mă ajute să-mi cunosc, totuşi, şi părinţii naturali“, a mai spus bărbatul.
„E ceva ce mă împinge să ştiu cine sunt părinţii mei“
Cu toate acestea, Viorel nu şi-a pierdut speranţa şi spune că ceva din interiorul său îl face să se reîntoarcă mereu la ideea de a-i găsi pe părinţii naturali. Chiar dacă trăieşte în Marea Britanie de şase ani şi are o familie, gândul la părinţii naturali îl macină adesea. „E ceva ce mă împinge să ştiu cine sunt părinţii mei. Mă gândesc că merit ca om să ştiu cine sunt, care îmi sunt originile. Nu ced că există o explicaţie pentru asta, pur şi simplu aşa simt. Vreau să ştiu cum arată, dacă se simt bine. Fiecare greşim în viaţă, mai mult sau mai puţin. Poate motivele lor au fost întemeiate. Nu poţi să ştii niciodată… M-am gândit mereu să încerc să îi găsesc cât mai repede ca să nu fie prea târziu şi să aflu, poate, că au decedat“, a încheiat Viorel Leoveanu.
Citeşte şi: Peste 200 de copii din Dolj aşteaptă să fie adoptaţi
