Acasă Local Dolj Detaşamentul de apărare antiaeriană, s-a întors acasă

Detaşamentul de apărare antiaeriană, s-a întors acasă


Detaşamentul de apărare antiaeriană generat de Batalionul 205 Apărare Antiaeriană “General Gheorghe Pârvulescu”, din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est s-a întors acasă.

Astăzi, a avut loc în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova ceremonia de repatriere.
Detașamentul format din 120 de militari, având în dotare tunuri antiaeriene de calibrul 35 mm OERLIKON, a fost dislocat în Polonia în perioada martie – octombrie 2019 ca parte a Grupului de luptă NATO condus de SUA, având misiunea de a asigura prezenţa înaintată consolidată, în sistem rotațional, în nord-estul Alianţei, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului de la Varșovia.
La ceremonie au participat oficialităţi din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi familiile militarilor. 

Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa

„Sunt profund onorat să iau parte la un eveniment cu o deosebită importanță pentru orașul și pentru județul nostru, prilej pentru a le adresa un cald cuvânt de bun venit profesioniștilor din cadrul Batalionului 205 Apărare Antiaeriană, care se întorc din misiunea îndeplinită cu succes în Republica Polonă, sub egida NATO.

Stimați militari, doresc să vă încredințez de întreaga noastră considerație pentru faptul că, prin eforturile pe care le depuneți departe de casă și de familiile dumneavoastră, asigurați respectarea angajamentelor pe care țara noastră și le-a asumat în raport cu partenerii internaționali și contribuiți în mod decisiv la construirea unei lumi mai sigure.
Ați dovedit încă o dată faptul că Armata României este o instituție a performanței și a responsabilității, ați demonstrat din nou capacitatea de a conlucra în mod eficient cu aliații, ați arătat că structura din care proveniți este un pilon al securității și stabilității în regiune și pentru toate acestea vă felicităm!

În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, vă rog să primiți expresia deplinei aprecieri și a profundului nostru respect, alături de sincere urări de sănătate, putere de muncă și mult succes în activitatea de înaltă răspundere pe care o desfășurați sub culorile drapelului național,“ a spus Ion Prioteasa.

Exit mobile version