10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: A condus fără permis, a lovit trei maşini şi a înjunghiat un bărbat

Dolj: A condus fără permis, a lovit trei maşini şi a înjunghiat un bărbat

Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au fost sesizaţi, pe 5 mai, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în care au fost implicate trei autoturisme.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că un bărbat, de 30 de ani, din Moţăţei, a condus un autoturism pe DJ 561 A, în localitatea de domiciliu, fără a poseda permis de conducere, nu a păstrat distanţa faţă de autoturismul care circula în faţă, condus de un tânăr de 26 de ani, din Moţăţei, a intrat în coliziune cu acesta, apoi a pătruns pe contrasens şi a lovit un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 61 de ani, din aceeaşi localitate.
După producerea evenimentului rutier, bărbatul de 30 de ani l-ar fi lovit pe un bărbat, de 40 de ani, din Moţăţei, neimplicat in evenimentul rutier, în zona genunchiului, cu un cuţit, ambii fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
De asemenea, la spital, bărbatul de 30 de ani a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii efectuează verificări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre bilogice şi lovirea sau alte violenţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS