12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSubvenția la usturoi se triplează

Subvenția la usturoi se triplează

Ministerul Agriculturii a decis să majoreze de la 1.000 de euro la hectar la 3.000 de euro la hectar suma acordată cultivatorilor români. Astfel, valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.950 lei/ha, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/ha, fără a depăși valoarea maximă de 15.000 euro/trei exercitii
financiare/beneficiar. Potrivit Ministerului Agriculturii, in România, suprafața cultivata cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.974 hectare, obținându-se o producție de 55.673 tone. Majoritatea suprafețelor sunt exploatate de către micii fermieri constituiți în ferme de familie. În perioada 2010-2017, trendul general al producției a fost descrescător. În anii 2016 și 2017 producția de usturoi a înregistrat un declin. Comparativ cu anul 2010, în anul 2017 producția de usturoi a scăzut cu 11,5 mii tone. Județele cu cele mai mari suprafețe cultivate cu usturoi sunt: Botoșani, Dolj, Iași, Mehedinti, Suceava, Teleorman, Timis. Potrivit sursei citate, la nivelul României, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 155,9 kg, din care consumul de usturoi anual/cap de locuitor reprezinta 2,2 kg, respectiv 1,41 % din consumul total de legume. În cadrul întâlnirilor cu cultivatorii de usturoi, la care au participat și formele asociative reprezentative ale acestora, s-au realizat analize și calcule privind cheltuielile și veniturile rezultate din această cultură, reieșind necesitatea unui sprijin mai mare de la bugetul de stat, în sensul creșterii cuantumului de la 1000 euro/ha
la 3000 euro/ha. Pentru a beneficia de acest sprijin, producatorii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp; să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere si să facă dovada producției realizate. Termenul limită pentru înscrierea în programul de minimis dedicat culturii de usturoi este 15 mai pentru culturile înființate în 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS