Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Craiova a desfăşurat, ieri, în cadrul campaniei „Cunoaşte, nu discrimina!”, o masă rotundă cu specialişti în domeniul medical, psihologic şi social din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Serviciul de Probaţiune Dolj, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova – Unitatea de Primiri Urgenţe, Direcţia de Asistenţă Socială Craiova şi Serviciul Public Management Spitale Cabinete Medicale şi Creşe Craiova, Centrului de Detenţie Craiova, Penitenciarului Craiova şi Penitenciarului Pelendava, cu scopul informării şi sensibilizării specialiştilor în domeniu, în vederea diminuării riscurilor asociate consumului de droguri, stigmatizării şi marginalizării sociale a consumatorilor de droguri şi consumatorilor dependenţi.
Urmare a dezbaterii, a fost evidenţiat faptul că această categorie de persoane reprezintă un segment vulnerabil al societăţii care, în mod cert, trebuie sprijinit de familie şi specialiştii în domeniul asistenţei sociale, psihologice şi medicale, iar societatea trebuie să înţeleagă la rândul său că eliminarea stereotipurilor în astfel de cazuri este esenţială în procesul de reintegrare în societate a consumatorilor şi consumatorilor dependenţi de droguri.
Agenţiei Naţionale Antidrog lansează începând cu luna martie 2019 campania naţională de informare şi sensibilizare a populaţiei generale cu privire la consumul de droguri, dependenţa de droguri, stigmatizarea şi marginalizarea socială a consumatorilor de droguri,”Cunoaşte, nu discrimina!”, campanie finanţată prin Programul naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018.
Scopul campaniei este informarea şi sensibilizarea populaţiei generale cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului şi dependenţei de droguri, în vederea diminuării stigmatizării şi marginalizării sociale a consumatorilor de droguri.
Campania se bazează pe un studiu de cercetare socială de tip focus grup realizat de Agenţiei Naţionale Antidrog care a urmărit măsurarea percepţiei populaţiei generale, cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani şi a profesioniştilor în domeniu faţă de grupul vulnerabil al consumatorilor de droguri privind stigmatizarea şi marginalizarea socială corelativ cu identificarea stereotipurilor sociale existente faţă de această categorie.
Focus-grupurile au evidenţiat două categorii specifice de atitudini stigmatizante, care apar la două categorii sociale diferite şi au şi consecinţe distincte.
Prima dintre acestea apare la opinia publică în general, şi este legată de stereotipurile existente în societate referitoare la consumatorii de droguri. Acest tip de stigmatizare nu este atât de nociv în mod direct, cu toate că este mult mai răspândit, deoarece de cele mai multe ori identitatea de consumator nu este dezvăluită în relaţiile cu terţii, din diferite motive. Pe de altă parte însă, ea stă şi la baza celorlalte stereotipuri şi discriminări, din categoria a doua, şi este o stigmatizare bazată pe necunoaştere, astfel încât primul pas este conştientizarea problemei.
Cel mai important obiectiv al unei astfel de campanii trebuie să fie anularea diferenţei dintre consumatorii de droguri şi ceilalţi. Stigmatizarea provine de la o diferenţă percepută, o caracteristică pe care oamenii o consideră deranjantă, cu atât mai mult cu cât aceasta este şi criminalizată la nivelul societăţii. Din acest motiv, un consumator de droguri se erijează într-un celălalt, un om în mod fundamental diferit, şi pentru a-i justifica acel tip de comportament oamenii recurg la o sumedenie de explicaţii, după cum am văzut. Toate acestea au în comun încercarea de a găsi o cauză clară prin care să se poată delimita de acel consumator, acel celălalt, chiar dacă uneori asta înseamnă că îl facem să devină mai puţin om decât noi (de exemplu, atribuindu-i un psihic slab).
Al doilea tip de stigmatizare apare în momentul în care consumatorul interacţionează fie cu autorităţi sau cu furnizori de servicii (cum ar fi cele medicale, de exemplu), fie cu persoane aflate în poziţii cheie pentru traiectoria sa personală şi profesională (de exemplu angajatori). În aceste cazuri, necunoaşterea despre care am vorbit mai devreme duce la sentimente de frică. Poate fi vorba despre frică de contaminare, în cazul medicilor care trebuie să trateze sau să îngrijească un consumator sau un depedent, sau frica de delincvenţă în cazul angajatorilor.
Această frică izvorăşte mai ales din lipsa de informare și din frica de ceea ce considerăm necunoscut şi, mai ales, imprevizibil. După cum remarca un respondent, „ştiind sau aflând că cineva se droghează, îţi schimbi comportamentul faţă de persoana respectivă“. Iar stigmatizarea consumatorilor se răsfrânge de multe ori şi asupra celor care acceptă să lucreze cu ei sau să îi ajute, care pot ajunge la rândul lor consideraţi şi chiar trataţi diferiţi din acest motiv.
Stigmatizarea din sistemul medical este poate unul dintre cele mai nocive cazuri de acest gen, întrucât se poate materializa în refuzul de a acorda primul ajutor, ceea ce poate duce chiar şi la decesul potenţialului pacient. În această situaţie, apar şi alte stereotipuri legate de consumatori, mai ales la cei de droguri injectabile, văzuţi ca posibili purtători de HIV sau hepatite. Chiar dacă există o obligaţie legală de a declara dacă suferă de vreuna dintre aceste boli, o mare parte dintre consumatori nu o faci şi sunt chiar sfătuiţi să nu o facă pentru a nu li se refuza ajutorul sau intervenţia de care au nevoie.
În ceea ce priveşe angajatorii, un individ care consumă droguri va fi de cele mai multe ori perceput ca imprevizibil, şi ca un om pe care nu te poţi baza, care poate în plus şi deveni infractor, din dorinţa de a-şi procura bani pentru droguri. El este un pericol pentru sine, uneori pentru firmă şi pentru ceilalţi, pe care îi poate corupe.
O altă sugestie apărută în focus-grupuri şi direcţionată deopotrivă către publicul larg, specialişti şi chiar şi familie, este de prezentare a consumatorului (mai ales a celui dependent) ca a unui bolnav. În acest caz, el nu mai este un delincvent, sau mai rău, un criminal, ci un bolnav ca oricare altul, care are nevoie de îngrijire, întrucât adicţia este o boală. Acest tip de mesaj trebuie însă transmis cu grijă, deoarece poate întări ideea potrivit căreia dependentul, cu atât mai mult dacă este prezentat ca un bolnav, nu mai este responsabilitatea aparţinătorilor, precum familia, ci a statului sau a altor instituţii abilitate să îl gestioneze. Reprezentanţii autorităţilor se lovesc deja de astfel de probleme, mai ales din partea părinţilor care nu ştiu cum să se ocupe de copiii lor „cu probleme“, şi consideră că pot pasa responsabilitatea unei anumite instituţii, mai competente decât familia.
