Cupa Regională Hard Enduro, la Craiova. Află când va avea loc evenimentul

Autori


Federaţia Română de Motociclism, prin clubul sportiv FREE BIKE TEAM, cu sprijinul Primărie Craiova, va organiza în Bănie, în perioada 20 – 21 aprilie, Cupa Regională Hard Enduro Craiova OLTENIAX 2. Evenimentul vine după ce, anul trecut, acelaşi club sportiv a organizat pentru prima dată în Craiova cursa de motociclete Hard Enduro, o etapă din Campionatul Regional, desfăşurată în perioada 2 – 3 iunie 2018.

Informaţia apare într-un proiect de hotărâre de Consiliu Local, care va fi supus la vot în şedinţa din data de 28 martie, prin care se solicită aprobarea participării municipiului la acest eveniment, prin alocarea sumei de 23.300 lei de la bugetul local.

“La cursa de anul trecut au participat în jur de 100 de motociclişti, la ambele clase din competiţie – Hobby şi Experţi, cu obstacole precum: cauciucuri, pietre, buşteni şi maşini avariate. Evenimentul a fost intens mediatizat în presa scrisă şi online şi a beneficiat de un feedback extrem de pozitiv din partea cetăţenilor Craiovei şi nu numai”, se explică în raportul din spatele proiectului de hotărâre.


Banii pe care îi va aloca Primăria Craiova pentru acest eveniment vor fi destinaţi pentru achiziţionarea de cupe, medalii, inclusiv inscripţionare şi gravură, pentru cazarea sportivilor şi a oficialilor, pentru servicii de arbitraj şi monitorizare GPS cronometru, pentru asigurarea mesei zilnice pentru 30 de persoane, pentru achiziţionarea de cherestea, scoabe, cuie, holzsuburi, bituri, pentru servicii de radiocomunicaţii şi echipamente necesare (10 bucăţi), după cum se explică în raport.

Alte cheltuieli care ar urma să fie trecute la capitolul diverse ar fi pentru bandă, ţăruş, cauciucuri, baloţi de paie, baterii, apă, materiale pentru delimitarea traseului, spray, saci menajeri, transport, benzina folosită pe traseu, închirierea unei scene şi pentru serviciile de sonorizare.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 22 aprilie 2019

Actualitate

» Şapte lucruri pe care trebuie să le știe angajatorii care lucrează cu zilieri
» Mihai Tudose, atac la Carmen Dan: Mincinoasă. Agresivă şi Incompetentă. Reprezentare perfectă a omului lu’ Dragnea
» „Incertitudinea este totală”. Zelenski a devenit președintele Ucrainei, dar nimeni nu știe ce urmează
» Augustin Lazăr îşi încheie la finalul acestei săptămâni mandatul la conducerea Parchetului General/ Pensionare şi final de mandat, în plină procedură de revocare
» Masacrul din Sri Lanka: Bilanţul atacurilor a ajuns la 290 de morţi şi cel puţin 500 de răniţi. Zeci de străini, printre victime

Publireportaj

» Marele Picnic, la Plaza Lake de 1 mai
» Nicolae Giugea: 10 principii de bază pentru Craiova europeană
» Mr. President vine la We Love Retro Craiova
» Rareș Bogdan la Alexandria: „Noi o să arătăm PSD ce înseamnă nimicul când ei vor fi nimicul pe 26 mai“
» Comunicat de presă: „Dotarea ADER SRL“

Dolj

» Dolj: Şase bărbaţi au ajuns la spital în urma unui scandal, în Bratovoeşti
» Astăzi a început sacrificarea mieilor de Paşte în Piaţa Chiriac
» (GALERIE FOTO) / Spectacol total la Cupa Regională Hard Enduro Craiova
» Razie de amploare pe şosele şi în discoteci
» Comuna care a devenit „acasă“ pentru copiii abandonaţi
» Şapte milioane de euro de la proiectul Parcului „Romanescu“, în contul primăriei
» Ce bani europeni a atras Craiova pe POR 2014 – 2020
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Primăria, obligată să înfiinţeze un serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân
» Bugetul Craiovei pe 2019, dopat cu iluzii
» Comercianţii doljeni, verificaţi de poliţiştii de la Economic

Gorj

» RAR Gorj funcţionează de astăzi într-un alt sediu
» Gorj: Doi bărbaţi, răniţi într-un accident la Pisteşti
» Doar 16 solicitări pentru Programul de minimis la tomate
» Controale la agenţii economici care comercializează produse specifice Sărbătorilor Pascale
» Primăria nu mai alocă bani pentru Tabăra de Sculptură

Olt

» (Video) Olt: Peste 25 de tone de furaje au ars în comuna Alimăneşti. Focul a fost pus intenţionat

Vâlcea

» Vâlcea: O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-un accident pe DN7

Sport

» Fotbal / Mitriţă a marcat pentru New York City FC
» Tenis / România, învinsă de Franţa cu 3-2, a ratat calificarea în finala Fed Cup
» Volei (m) / Laurențiu Lică: Jucăm din trei în trei zile și este infernal (VIDEO)
» Volei (m) / Dan Pascu: Am ieșit din cursa pentru locul doi (VIDEO)
» Volei (m) / SCM „U“ Craiova s-a ținut cât a putut după Zalău. Vezi situația la zi! (FOTO)
» Pandurii, la două minute de un rezultat bun la Snagov
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (19-22 aprilie)

Sanatate

» Depresia – boala care nu doare, dar poate ucide

Educatie

» Încep înscrierile copiilor la grădiniţe
» S-a modificat calendarul pentru ocuparea posturilor didactice

Magazin

» Reţeta zilei: Gogoşi de post
» Ghid de curățenie de primăvară pentru buna dispoziție
» Ce este un atac de panică și de ce apare
» De ce ar fi bine să consumi păpădie în această primăvară?
» Drama lui Oliver Hardy, celebrul Bran
» Horoscop
» Bancul zilei

Top