Acasă Local Dolj Craiova: Volumul „Texte juridice, perspective lingvistice“, lansat mâine

Craiova: Volumul „Texte juridice, perspective lingvistice“, lansat mâine

Editura Aius Printed organizează mâine, 20 martie 2019, de la ora 17. 30, la Casa Universitarilor, Salonul „Grigore Moisil”, o întâlnire a juriştilor şi filologilor, în jurul celui mai recent volum semnat de lect. univ. dr. jud. Alina Gioroceanu (Facultatea de Litere), „Texte juridice, perspective lingvistice“. Despre acest rar concept vor vorbi av. Lucian Bernd Săuleanu (decanul Baroului Dolj), lect. univ. dr. Anamaria Groza (Facultatea de Drept), prof. univ. dr. habil. Cătălin Ghiţă, prof. Nicolae Marinescu (director Editura Aius), iar moderator va fi lect. univ. dr. Xenia Negrea.
Alina Gioroceanu predă limba română contemporană şi alte discipline lingvistice la Facultatea de Litere, iar din 2013 interpretează şi aplică legea, în prezent fiind judecător la Tribunalul Olt, Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi local. Continuă simultan şi activitatea publicistică în Mozaicul şi Ramuri.
Volumul de faţă reuneşte două moduri de a participa la universul de sensuri pe care îl presupune comunicarea specializată actuală. Aceste două moduri nu sunt, cum s-ar putea crede, iremediabil separate, ci se sprijină unul pe celălalt, până la condiţionare.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version